O femeie iubită

Andrei Makine jongleaza, cum spuneam, cu cele doua planuri: planul prezentului si planul istoric, un plan al trecutului, reusind sa imprumute concretete si intimitate unei figuri pierdute in negura timpului. Pe Makine – mai exact pe tinarul regizor rus Oleg Erdmann, un soi de alter ego al sau – il intereseaza ce se afla dincolo de glorie si de stralucirea puterii, ce drame si ce iubiri ascunde tarina cu tendinte pare-se nimfomane, supranumita de istorici „Messalina rusoaica” (exista marturii care vorbesc de cel putin 12 amanti ai tarinei, mult mai tineri). Intregul roman se construieste in contrapunct, trecind de la un plan (prezentul lui Oleg Erdmann) la celalalt (timpul istoric al Ecaterinei a II-a), de la intimitatea budoarului (unde tarina isi primeste tinerii si chipesii amanti) la spatiul public al tronului, al manifestarii puterii.

Probabil cel mai bun roman, dupa parerea noastra, al rusului Andrei Makine, care traieste din anii 80 ai secolului trecut in Franta. A aparut in 2013 si a fost de indata publicat si de Polirom), intr-o traducere, o spunem de la inceput, remarcabila, semnata de Daniel Nicolescu. Un roman in care fragmentul de istorie de acum mai bine de doua veacuri se imbina cu istoria contemporana intr-un mod admirabil – ce se intimpla atunci si ce se intimpla acum fiind la fel de complicat, plin de intelesuri multiple. (...)

O carte de o eruditie melancolica, dublata si de o critica necrutatoare a prezentului, efervescenta secolului al XVIII-lea se confrunta cu vitalitatea violenta a lumii de azi.

Planul istoric e mai degraba unul metaforic, pentru ca Ecaterina e un soi de metafora pentru el, o prisma, un telescop prin intermediul caruia poate vedea si judeca prezentul. Pentru ca ea a trait si a incercat absolut totul, iata ce e interesant la femeia aceasta. Inclusiv in privinta existentei sale personale, private: era o femeie exuberanta, in plan sentimental, senzual, sexual. In ce priveste iubirile sale, se poate spune ca a trait tot ce se putea trai. La fel in plan politic: e o tinara nemtoaica ajunsa in fruntea unui imperiu imens si care stie sa conduca! Care stie sa guverneze fara sa ucida: pe vremea aceea, nu exista gulag si pedeapsa cu moartea fusese abolita, pe cind in cea mai mare democratie a lumii, SUA, ea exista, de pilda, astazi. Or ea a scris citeva articole in sensul acesta – fiindca era si o jurnalista, a fondat publicatii si a scris chiar ea in ele.

Importanta este aceasta memorie creatoare, chiar fara sa stim. Memoria noastra este scriitorul din noi, artistul din noi. Acest creator ia trecutul si creeaza ceva cu el. Dar nu toata lumea poate povesti. Daca v-as cere sa-mi povestiti episodul cel mai fantastic din copilaria dumneavoastra, mi-ati spune ca a fost o zi pe malul marii, la Constanta, de exemplu. Dar cum sa scrii despre acest episod ca sa devina literatura? Misiunea scriitorului in asta consta. Am valiza cu memorii, dar asta nu inseamna ca-i totul gata. Da, este acolo: anul ala am fost la Constanta, anul celalalt la Cluj... Dar cum sa scrii ca sa devina o opera literara?

Intorcindu-se la romanul popular, fara fasoane postmoderniste, Makine face, in O femeie iubita, un tur de forta stralucitor si convingator, de la Iluminismul a la russe al Ecaterinei la democratia si capitalismul a la Eltin, din noua Rusie. O intoarce pe toate fetele pe tarina prietena cu Voltaire, care si-a cautat toata viata marea iubire, schimbind barbatii pina le-a pierdut sirul, in timp ce urmareste tribulatiile regizorului care cauta si el ceva, filmul vietii sale, intr-o Rusie care se occidentalizeaza tragi-comic, lepadindu-si traditiile sau aducindu-le prin falsificare, incit pina si pravoslavnica vodca devine de nerecunoscut.