Cronica zeiței

Romanul scriitoarei Natsuo Kirino pare un mit, in care dramele umanitatii au fost sacralizate, in ciuda framintarilor puternic infipte in profan. Totusi, pentru a le capta interesul si celor sceptici in fata unei fictiuni ancorate in realismul magic, scriitoarea introduce suspansul (a carui tehnica a exersat-o pe vremea cind scria romane politiste), si fatetele realitatii brutale, zarite printr-o perdea cetoasa intinsa pe indepartata insula de unde vin protagonistele. Intre basm si poveste horror, Cronica zeitei pastreaza linia simpla si clara a legendelor. In loc sa intinda actiunea pe mai multe generatii, Natsuo Kirino s-a concentrat asupra simbolurilor vechii Japonii, pline de bogatia interpretarilor personale si de originalitate. Romanul ei pare mai mult o poveste inflorita de niste pescari aflati pe malul unei lagune cu ape fertile, dar intunecate. Pastreaza culoarea si expresivitatea basmelor populare din cultura sino-japoneza, prin care limpezimea si atmosfera terifianta isi dau mina intr-o legatura fireasca.

Povestea e destul de ampla, se intimpla foarte multe lucruri si cu mult suspans intr-un spatiu oarecum restrins . Centrul intimplarilor ar fi insula de pe care vine tinara miko, iar timplu, fiind vorba de o poveste in regimul fantasticului, nu tine seama de o cronologie liniara. Intregul nucleu al cartii vizeaza procesul prin care, dintr-un atasament aparent de neclintit, doua entitati (oameni sau zei, e cam acelasi lucru), ajung sa lucreze unul impotriva celuilalt. Pentru ca unul a lucrat, mai intii, impotriva celuilat.

Finalul e ermetic, sau cel putin deconcertant, dar twistul feminist al povestii e acolo. Ultimul rind al cartii e adresat muritorilor, care sint indemnati sa preamareasca teribila zeita a Intunericului. „La incercarile prin care a trecut ea sint supuse toate femeile.“ Tragedia e rescrisa, mitologia revigorata cu niste tonice pop si, in multitudinea de semnificatii pe care ciclul nasterii si al mortii, dinamitat de eros, il genereaza, un lucru e limpede: cea care seamana moarte si raspindeste frica pretutindeni a dat, la un moment dat si dragoste, si viata, pierzind totul.

Cronica zeitei de Natsuo Kirino intoarce romanul spre virsta cea veche a epopeii, povestind intimplari cu zei si zeite, din vremuri stravechi. Scriitoarea transpune in roman miturile japoneze, dezvaluind ca zeii insisi se lasa purtati de sentimente puternice, daca nu violente, precum iubirea si ura, dorinta apriga de razbunare si mila. Dar personajele cele mai interesante sunt cele care-i slujesc si-i venereaza pe zei.

Am zis Japonia? Ei bine, cine se asteapta la exotism va gasi din plin. Cautarea acestuia poate fi o „scuza” mai mult decat onorabila pentru lectura acestui volum. De asemenea, cine cauta literatura de calitate chiar asta va gasi, cu amendamentul ca provine din alt spatiu cultural, non-european si non-american. Apoi, amatorii de referinte culturale si spirituale nipone vor face o cura zdravana de shintoism, gratios oferita de o autoare nativa, nu de un scriitor occidental. Sa mai mentionam si faptul ca cine este dispus sa savureze o poveste de dragoste va avea parte de mai multe, cateva dintre ele efectiv zguduitoare. Si, nu in ultimul rand, cautatorii de aventuri care sa te tina cu sufletul la gura vor gasi asa ceva pe saturate in romanul lui Natsuo Kirino. (...)

Cum spuneam, Natsuo Kirino este o scriitoare inteligenta si abila, capabila sa multumeasca, ba chiar sa incante, numeroase tipuri de cititori. Tocmai de aceea, oricat de dificil este, merita a fi tradusa in continuare. Legat de asta, se cuvine sa incheiem recunoscand meritele Florentinei Toma, care a oferit acestui roman o stralucitoare versiune in limba romana.