Carul cu boi. Pictura in Romania 1800-2000

Descriere

Cartea ar putea avea la prima vedere pretenția unei cercetări critice a picturii noastre laice din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Nu este așa. De fapt, reprezintă o cugetare asupra nașterii și structurării sale in relație cu arta Europei Occidentale, umbland la cauze, consecințe, intrebări, explicații, și nu la biografii sau superlative.
Tema Carului cu boi, prezentă și in titlu, cu amprenta sa grigoresciană inconfundabilă și inimitabilă, a lăsat urme adanci in memoria colectivă, astfel că nu greșim dacă o considerăm cel dintai și cel mai durabil simțămant de referință din istoria picturii romanești.
Iată cateva subtitluri care, cu siguranță, vă vor trezi interesul: DE CE?, Reprezentativ, semnificativ, valoros, icoană culturală, Patrimoniul, Genuri agreate, genuri puțin frecventate, subiecte naționale, Peisagiul romanesc, Nudul , Portretul, Amatorul de artă.
Tablourile reproduse in album au fost create și, in parte, expuse pană in anul 1947 (cu excepția catorva "realist-bolșevice" din perioada 1948-1960). Autorul mărturisește că de aici mai departe, selecția ar fi trebuit să ilustreze, de la artist la artist, mai puțin creația liberă, aflată sub imperativele personalității și ale nevoii firești de originalitate, și mai mult tulburările eterogene ale breslei (ideologice, administrative, dar și conformismele, manierismele sau soluțiile stramtorate ale conștiinței intr-un cadru cultural plin de constrangeri și deturnat de la țel).

The Oxcart. Romanian Painting 1800-2000

At first sight, the book could claim to be a critical research of our XIXth- and XXth-century secular painting. It’s not the case. It is actually a reflection on its birth and framework, related to the Western Europe art, going into reasons, results, questions, explanations, not into biographies or superlatives.
The theme of The Oxcart, also present in the title and bearing Grigorescu’s unmistakable and matchless mark, imprinted deeply in the collective memory, so it is not wrong of us to consider it as the first and most lasting basic feeling in the history of Romanian painting.
Here are some subtitles that will certainly arouse your interest: WHY?, Representative, significant, valuable, cultural icon, Patrimony, Accepted genres, rare genres, national themes, The Romanian landscape, The nude, The portrait, The art lover.
The paintings reproduced in the album were made and partly exhibited until 1947 (except for some “realistic-Bolshevik” from 1948-1960). The author confesses that further on, the selection should have illustrated, depending on the artist, less the free creation subject to the imperatives of the personality and to the natural need for originality, and more the heterogeneouos troubles of the craft (ideological, administrative, but also the conformisms, mannerisms or the compelling solutions of conscience, within a cultural frame full of constraints and diverted from its aim).

Le Chariot à bœufs. La peinture en Roumanie 1800-2000

à la première vue, le livre pourrait se prétendre une recherche critique de notre peinture laïque au cours des XIXe et XXe siècles. Ce n’est pas ainsi. Il est, en fait, une réflexion sur la naissance de cette peinture et son organisation par rapport à l’art de l’Europe occidentale, s’intéressant aux causes, aux conséquences, aux questions, aux explications et non pas aux biographies et aux superlatifs.
Le thème du Chariot à bœufs, repris dans le titre, avec son empreinte grigorescienne inconfondable et inimitable, a laissé de profondes traces dans la mémoire collective, c’est pourquoi on n’a pas tort de le considérer le premier et le plus durable sentiment de référence dans l’histoire de la peinture roumaine.
Voici quelques-uns des sous-titres qui éveilleront indubitablement votre intérêt : POURQUOI ? Représentatif, significatif, valeureux, icône culturelle, Le patrimoine, Genres agréés, genres peu fréquentés, sujets nationaux, Le paysage roumain, Le nu, Le portrait, L’amateur d’art.
Les tableaux reproduits dans l’album ont été créés et certains exposés jusqu’en 1947 (sauf quelques-uns, de type « réaliste-bolchevique », de 1948-1960). L’auteur avoue qu’à partir de ce point, la sélection aurait dû illustrer, d’un artiste à l’autre, moins la création libre obéissant aux impératifs de la personnalité et du besoin naturel d’originalité et beaucoup plus les tourments hétérogènes de cette catégorie d’artistes (idéologiques, administratifs, mais aussi les conformismes, les maniérismes et les solutions gênées de la conscience dans un cadre culturel soumis aux contraintes et détourné de son but).