În ce cred cei care nu cred? (ediție de buzunar)

Miza dezbaterii este chiar posibilitatea unui dialog in lumea actuala intre un laic (Umberto Eco) si un credincios (cardinalul Martini). Rezultatul nu este neaparat consensul, adeseori fals, ci repunerea in chestiune a pozitiei fiecaruia. Aceasta nu-i sinonima cu indoiala, ci conduce la deschiderea unor noi punti de cercetare.

Sugestia din final a cardinalului Carlo Maria Martini este ca intelesul cautarilor umane, in toata diversitatea si divergenta lor, trebuie aflat in Misterul Transcendent care ne depaseste si spre care aspiram constient sau inconstient cu totii.

Dialogurile-eseuri ale celor doi, desfasurate cu o prima conditie a omagiului reciproc (atita vreme cit exista persoane al caror capital intelectual este dat de numele cu care isi semneaza propriile idei) si cu prudenta intrinseca (de vreme ce schimbul de opinii intre un laic si un cardinal ar putea fi cel putin incomod), pornesc de la preocuparea pentru sfirsitul vremurilor, afirmata de vulgata istorica pe baza unor constante ce domina inca din ultimii ani ai celui dintii mileniu.

Concluzia prima a acestui itinerar al reflectiilor pledeaza subtil si circumspect pentru acceptarea unei etici naturale, mai ales ca in toate domeniile intervievate exista o viziune comuna, aceea a unei substante cosmice unice si infinite in care vom fi cu totii (re)absorbiti intr-o zi in care dimineata... va refuza sa mai vina!

Cartea este savuroasa si extrem de provocatoare. Tonica, asa cum spuneam mai sus – pentru ca are si perspectiva, si adincime, si reper(e) – si generoasa – in sugestiile sale de reflectie si in materie de argumente sau serii de argumente care sint puse la bataie pentru a sustine sau contesta o pozitie sau alta, o problema sau alta. Sint acolo in ea, deopotriva, eruditie ametitoare, atentie, bunatate, preocupare sincera. Dincolo de, asa cum le spune Umberto Eco, „etichete”, dincolo asadar de atributul de a fi „laic” si de a fi „cardinal”, avem o discutie ampla si substantiala „intre doi oameni liberi” – si extrem de inteligenti.

Interlocutorii se pretuiesc reciproc, isi respecta diferentele si nu cad nicio clipa in eroarea de a afirma ca universal valida si obligatorie valoarea pe care o asuma fiecare. Cardinalul nu-i spune scriitorului ca trebuie sa creada pentru a vedea adevarul, iar scriitorul nu-l face inept pe cardinal pentru ca e religios. (...)

Doi autori a caror reputatie se afla dincolo de orice indoiala ne ofera lectura concentrata a discutiei lor despre probleme care definesc umanitatea. V-o propun ca alternativa echilibrata la discursurile inflamate si la taisul sabiilor pe care le incrucisam intre noi, simbolic, la fiecare pas.