Diplomatie si destine diplomatice in lumea romaneasca

Descriere

Traversând epocile şi marile evenimente politice, diplomaţia a demonstrat că poate fi dimensiunea nobilă şi rafinată a ciocnirii inte­reselor statelor în relaţiile interna­ţionale. Indiferent de cruzimea războa­ielor desfăşurate în ultimele secole, indiferent de machiavelismul politicii şi dincolo de scopurile economice pragmatice, diplomaţia a fost semnul de raţiune din politica mondială, zona ultimă de politeţe şi respect la care puteau recurge conducătorii de state pentru a stinge conflicte, reordona ierarhii şi reorganiza lumi. Diplomaţia însăşi a evoluat odată cu vre­murile, şlefuindu-se, profesio­na­­lizându-se sau, din contră, barbari­zându-se, atunci când disputele ideologice şi militare păreau iminente. De la diplomaţia monarhică a finalului de Ev Mediu, la acea aristo­cratică a secolului XIX şi până la diplomaţia dură şi caustică a Războiului Rece, descoperim subspecii ale aceluiaşi fenomen care a însoţit, în general cu eleganţă, evoluţia omenirii. Intervenind cu instrumente subtile şi inteli­gente acolo unde dina­mismul relaţiilor dintre state anunţa permanente schimbări, diplomaţia a fost martora din umbră sau făuritoarea deschisă a marilor prefaceri internaţionale.

Cei implicaţi în această activitate specială aveau un profil de oameni aparte, ducând cu ei un prestigiu profesional unanim recunoscut şi respectul majorităţii naţiunilor şi statelor. Diplomaţii au fost, ei înşişi, nu doar trimişi inerţi ai liderilor politici, ci şi profesionişti inventivi, cu iniţiative adeseori surprinzătoare. Pentru ei, profesia devenea şi un mod de viaţă, modificându-le decisiv destinul, aducând mai mereu doze de dramatism, idealism şi poate chiar de genialitate, în existenţele umane soli­citate pentru cauze înalte. Adeseori plasaţi în situaţii excepţionale, aceşti oameni trebuiau să dea dovadă de o inteligenţă deosebită, care să le permită descoperirea de soluţii viabile pentru problemele vremurilor. Nu doar diplomatul elitist şi cu educaţie aleasă, al epocii moderne, dar şi tehno­cratul perfecţionist şi poate birocratizat, al seco­lului XX, aveau parte de o viaţă din care lipseau aproape cu totul calmul şi ternitatea.

Şi diplomaţii români şi străini care au străbătut istoria României se pot încadra cu uşurinţă în caracteristicile generale ale breslei. îi regăsim construind proiecte regionale generoase sau ţesând intrigi de curte, uneori spionând de-a binelea sau încercând să schimbe mentalităţi şi impulsuri balcanice. Detaliile activităţii lor au fost influenţate de liniştea sau neliniştea anilor pe care îi trăiau, de cererile venite din partea liderilor politici, de personalităţile lor şi poate, nu în ultimul rând, de prietenii nonconformişti şi de relaţii matrimoniale interesate. Ruşi sau francezi, români sau englezi, cu toţii au traversat situaţii complexe, au acţionat atât după şablon cât şi creativ, şi au încercat să se adapteze realităţilor lumii lor, lăsându-ne până astăzi modele de diplomaţie la care merită să reflectăm.