Revolutia din departare

Descriere

In colectia Actual se transformă în cărţi acele manuscrise şi "proiecte" care pun, prin caracterul lor de actualitate şi de stringenta, probleme de mare rezonanta in spatiul public. Desigur, nu se întâmplă de la sine ca actualul şi stringentul să şi facă obiectul dezbaterii şi preocuparii publice, sau individuale. Noi incercăm nu numai să supunem atentiei cititorului întrebari ce se pun, ci să să-l influenţăm să şi le pună pe cele esenţiale.

Există oare, la nivelul anului 2011, preocupări mai actuale şi mai stringente decât cele doua teme ale culegerii de confesiuni propusă de Cristina Hermeziu sub titlul Revolutia din departare? Cu siguranţă nu. Iată-le: 1. exodul de neoprit al tinerilor intelectuali din România, imediat ce graniţele s-au deschis, de neoprit până azi; 2. mirajul, frustrările şi umbra aruncată asupra prezentului de ceea ce unii refuză să numească "revoluţie", preferând în cel mai bun caz termenul de "evenimentele din decembrie 1989". Ele sunt adevăratele obsesii nu deajuns de constientizate, în discursul public de azi şi în minţile noastre ale tuturor. în orice caz, în depresia endemică a societătii româneşti actuale. Cei 30 de români plecaţi, sau cum spune Adrian Cioroianu, în prefaţă, care au fugit de propria românitate, unii dintre ei nume deja cunoscute, povestesc pasionant şi dureros cum s-au despărţit de ţara lor, ce ar fi putut să-i oprească să plece, ce i-ar face să se întoarcă. Confesiuni pline de învăţăminte şi în plus admirabil scrise.

„A pleca“ (din România) a fost unul dintre cele mai interesante, obsesive şi transformatoare verbe ale limbii române din anii ’90.

A rămas la fel într-o bună parte a următorului deceniu, deşi raţiunile plecărilor s-au mai nuanţat — pe măsură ce plecările, numeric, au crescut mai abitir. Cum se explică aceasta? Colivia predecembristă pe care o numeam „acasă“ era atât de bine sudată înainte de 1990, încât străinătatea, pentru cei mai mulţi dintre români, era o chestie vizibilă la televizor (chiar şi aici din ce în ce mai rar), pe coperta cataloagelor Neckermann şi pe curbele de tablă ale cutiilor de ness Amigo.

In aceste condiţii, plecarea din ţară a avut, în anii care au urmat, toate datele unei eliberări asumate la propriu.

„A pleca“ sau „a rămâne“ din/în România înseamnă, până la urmă, opţiuni individuale care trebuie de-dramatizate. Acest lucru încă nu se întâmplă în România, din motive prea multe fie şi pentru a le inventaria aici. Dar volumul propus de Cristina Hermeziu — şi de interesanţii săi coautori — este nu numai un pas în direcţia bună, ci şi un pas mai sus: adică în sensul în care românitatea nu doar va fugi de ea însăşi, ca până acum, ci va găsi şi un moment de reflecţie calmă, pentru a lua ceva distanţă de propriile-i clişee, pentru a privi spre sine şi a încerca să se redescopere, înţelegându-se ceva mai bine.

Adrian Cioroianu