Ce mai rămâne din cultura franceză? Preocuparea pentru grandoare

Descriere

În anul 2007, un articol exploziv publicat în ediÅ£ia europeană a revistei Time scandaliza scena culturală franceză, proclamând sentenÅ£ios „moartea culturii franceze". Autorul, Donald Morrison, jurnalist american stabilit în FranÅ£a, a fost repede pus la zid de către oamenii de litere, scriitorii, profesorii ÅŸi intelectualii francezi, începând cu Maurice Druon ÅŸi Bernard-Henri Lévy, până la Olivier Poivre d'Arvor. Numeroase ziare ÅŸi reviste (Libération, Le Monde, Le Figaro, The Guardian, The Independent), forumuri, grupuri de discuÅ£ii, bloguri ÅŸi emisiuni au reluat această dispută ÅŸi au făcut din articolul publicat în Time unul dintre cele mai controversate din perioada respectivă.

Ulterior, Doland Morrison are ÅŸansa de a-ÅŸi relua articolul publicat în Time ÅŸi de a-l nuanÅ£a ÅŸi extinde în cadrul unui volum, alături de replica lui Antoine Compagnon, eminent profesor la College de France ÅŸi teoretician strălucit.

Pentru o lungă perioadă de timp, FranÅ£a ÅŸi cultura franceză au făcut „legea" pe scena internaÅ£ională. AflaÅ£i permanent în centrul atenÅ£iei, artiÅŸtii francezi se bucurau de un prestigiu fără egal. Din gloria de odinioară nu a mai rămas astăzi decât nostalgie ÅŸi frustrare. InfluenÅ£a culturii franceze este acum spectrală, puterea sa, derizorie. Cultura franceză nu mai vorbeÅŸte lumii. O înfrângere care, până la urmă, convine mentalităţii franceze înclinate spre autocompătimire ÅŸi victimizare.

„E simptomatică seducÅ£ia exercitată de FranÅ£a pentru americani - ca un loc al rafinamentului ÅŸi al unor vechi tradiÅ£ii -, la fel de simptomatică precum clasica lor aversiune pentru aceeaÅŸi Å£ară: un joc de atracÅ£ie-respingere care, în cazul lui Morrison, nuanÅ£ează cumva (pentru a îndulci hapul?) poziÅ£ia de pe care jurnalistul îÅŸi scrie rechizitoriul. ReproÅŸurile sînt punctuale, precise, deÅŸi ilustrarea de caz e mult mai abundentă. Compagnon se întreabă dacă, în era globalizării, mai poate fi vorba de culturi naÅ£ionale."(Adina DiniÅ£oiu, Observator cultural, noiembrie 200)

„Dincolo de schimbul de idei este interesant mai ales modul în care cei doi îÅŸi prezintă legitimitatea. Încă o dată vedem că părerile, opiniile, ideile nu sînt importante în sine, ci dobîndesc o greutate variabilă în funcÅ£ie de profilul, situarea ÅŸi importanÅ£a celui care le rosteÅŸte. Astfel, autorii ne furnizează cîte o hartă biografică, învestită cu misiunea de a da o idee asupra geografiei intelectuale din care se revendică fiecare, astfel încît cititorul să înÅ£eleagă relieful spiritual ÅŸi să aprecieze cum se cuvine înălÅ£imea de la care se rostogolesc cuvintele."(Lucia Terzea-Ofrim, Dilema Veche, februarie 2009)

"Acest stil cultural reprezintă, de fapt, victoria relativismului moral care, în Mai 1968, a dus FranÅ£a pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, dar care a însemnat ÅŸi minutul zero al decăderii iremediabile a unei culturi multiseculare. Triumful cinismului în societate ÅŸi în politică echivalează cu semnarea unui certificat de deces pe care mulÅ£i francezi l-au acceptat cu o nedisimulată bucurie ÅŸi cu un spirit provocator care nu mai provoacă, la rându-i, decât nedumerite, indiferente ridicări din umeri." (Mircea MihăieÅŸ, România literară)