Iubire la suprapret

Cartea “Iubire la suprapret” isi propune, in conceptia mea, sa prezinte diferentele care fac relatiile interumane sa mearga dinspre bine inspre rau. Cu toate acestea, consider ca autoarea ne-a scris randurile pentru a trage un semnal de alarma sa ne deschidem ochii si sa reactionam intr-un mod care sa duca lucrurile inspre rezolvare nu inspre declinul relatiilor, cuplurilor, convietuirii.

Colectia de 11 povestiri prezinta stari sufletesti, mofturi, monologuri interioare, stupefactia unor personaje, indiferenta altora, dar mai ales degradarea legaturilor care erau pe vremuri de nedezlegat.

Sa vedeti ce interesant. Prima povestire pare un repros la adresa femeilor, din pricina faptului ca acestea dupa o perioada de convietuire cu partenerul pe care il divinizau odinioara, chiar cand parea un papa-lapte, in urma trecerii timpului ajung sa nu-i suporte silueta in dreptul ferestrei, sau trupul ud iesit de sub dus defiland prin camera.

Cea de-a doua povestire, “Vara asteptarii” ne determina sa ne plasma in pielea personajului, sa simtim frica de a nu pierde pe cineva drag, ne transpune in viata unui cuplu Marie-Bertrand care sufera unul din cauza celuilalt, barbatul din cauza drogurilor si a bauturii pe fondul muzicii rock, femeia din cauza loviturilor incasate de la acesta. Per ansamblu ne induce intr-o stare de parere de rau pentru faptele petrecute.

“Alb si Negru” vrea san e arate diferente dintre oameni, dintre oamenii care locuiesc impreuna si care au copii, dar care nu se inteleg intre ei, nu din cauza reprosurilor, ci din cauza ca nu comunica sufficient de clar pentru a intelege fiecare ce-si doreste celalalt. Cazuri asemanatoare cu ce am citit in aceste pagini intalnesc mereu in lumea reala.

Urmatoarele povestiri relateaza, la fel, departarea, singuratatea, obisnuinta si retragerea din competitia cu iubirea.

Un pasaj frumos care mi-a atras atentia vreau sa vi-l prezint si voua:
“Este un lucru intre tine si mine, nu-i asa, sa spunem mai degraba intre mine si mine, pentru ca am luat obiceiul sa vorbesc singura in intuneric, de cand nu mai esti aici.”

Cele 11 povestiri au un singur punct comun, strigatul de adio. Autoarea creioneaza melodios suferinta si regretul vietii in singuratate, a iubirii neimplinite si a dragostei insuficiente.

O carte care merita citita, un motiv pentru care sa luptam sa depasim situatiile critice si criza din cuplu pentru a avea parte de reusita si bucurii. Consider ca iubirea se conjuga la superlativ, nu la declin, de aceea, dupa ce veti citi aceste pagini si va veti umple de melancolie, ar fi bine sa meditati si cei care se afla in cauza, sa caute solutii pentru a iesi la liman. Niciodata nu e prea tarziu…