Concursul de Matematica Florica T. Campan -Clasele IV-VIII editia 2008

Descriere

Prieteni şi colegi de muncă m-au rugat să scriu cateva randuri la un inceput de carte. Cateodată rugăminţile sunt imperative absolute; cu deosebire acum cand văd rostul şi folosul acestei cărţi.
Aşezat in faţa foii goale am tot inţeles şi reinţeles că titlurile uzuale prefaţă, prezentare, cuvant de... nu sunt potrivite aici. Tot cercetand am dat prioritate unui latinesc captatio benevolentiae ce sper să sune bine şi in tălmăcire romanească.
Ca profesionist in ale matematicii imi recunosc predispoziţia spre precizie; uneori calitate, pentru această misiune – defect. Căci am citit randurile de prezentare ale Floricăi: admirabile, precise, riguroase, fără omisiuni dar reci, impersonale, nesugestive. Am inţeles atunci că rostul acestor pagini este să aducă o pată de culoare.
O cunoscusem pe Florica T. Campan ca elev: in unele duminici venea ea intr-un II.4 plin de elevi simpatizanţi ai matematicii să suplimenteze atrageri spre regina ştiinţelor. Poate pe atunci (dar mai sigur cand mă calificasem student) am avut privilegiul de a fi invitat şi acasă. Il cunoscusem şi pe soţul ei, om de mari calităţi sufleteşti dar extrem de nonconformist. Mă cam simţeam stingher intr-o casă inconjurată de rafturi gemand sub greutatea cărţilor, găsind greu itinerarii printre stive de cărţi in atenţie şi neştiind dacă se cuvine să dau curs invitaţiei de a fuma. Cred că ceva uşurare a survenit cand am observat că soţul, Teodor, fumează acelaşi soi de ţigări "populare": Mărăşeşti.
Florica vorbea des, cu un entuziasm rareori intalnit de istoria matematicii. Cel puţin pe atunci nu eram un admirator al acestor preocupări dar era greu să nu te laşi prins de bucuria ei de a inţelege devenirile de ganduri matematice. Cu incetul m-a lămurit că trebuie să ştie viaţa, anturajul, dominantele matematicienilor. Frazele inventate in articolele precise căpătau vibraţie şi inţeles cand erau referite la persoane.
Imi amintesc de o conferinţă a ei intr-un I.1 plin de studenţi matematicieni asupra disputei dintre Newton şi Leibniz. Era profesor consultant, parcă se mai garbovise, a ajuns la catedră cam incet şi neindemanatec. Dar foarte repede a prins tot amfiteatrul. Ea era cand Newton, cand Leibniz, cand vreun distribuitor de paie pentru foc, cand profesoara care sărea la tablă să ne lămurească ce inţeles dădea fiecare noţiunilor in jurul cărora s-a coagulat in vreme calculul diferenţial şi integral. Simpatiza pe unul dintre combatanţi dar, obiectivă, nu lăsa sentimentele să-i aburească judecata. Acum după vreo 40 de ani păstrez secretul simpatiei ei.
Mai vreau să zic că profunda ei inţelegere a gandurilor lui Emanoil Bacaloglu a impus atenţiei mondiale forţa construcţiei sale matematice, fiind astfel de folos prestigiului matematicii romaneşti.
Nu au avut copii. Vremuri grele, neajunsuri şi nesănătăţi ii impiedicaseră. Ii iubeau insă pe toţi ceilalţi. Florica a dăruit la o sumedenie de copii (şi unor adulţi nesclerozaţi) ceea ce nu a prea dat nimeni: cărţi atractive şi lămuritoare.
După o vreme mi-a impus să o vizitez cu cele trei fete ale mele, pe atunci eleve tot la Oltea Doamna (chiar dacă denumirea oficială se schimbase), unde fusese elevă şi Florica. După mai multe tergiversări, am ajuns odată inopinat la ea acasă. Deşi neimpresionate de matematică, fetele au indrăgit-o de la inceput şi am tot repetat vizite. Parcă intr-o astfel de vizită a explicat fetelor (şi mie) că in primele scrieri matematice romaneşti unghiurile obtuze erau numite proaste. Cam acesta era consensul in lumea largă. Franţujii, englejii şi alţii dau acelaşi sens cuvantului obtuz cand se referă la oameni. Probabil că lipsa de simpatie faţă de aceste unghiuri exprimată in denumirile multor popoare este consonantă cu dificultatea de a le vedea funcţiile trigonometrice.
Cartea de faţă pune mărturie unei satisfacţii ce i-o aduce posteritatea: concursul pentru elevi Florica T Campan. Strădaniile unor "ioni pozitivi", inţelegerea a mulţi, mulţi profesori ieşeni, setea şi simpatia elevilor au transformat un vis intr-o realitate.
Florica spunea că istorie nu inseamnă a privi in trecut ci a te da un pas inapoi spre a vedea cum se aliniază viitorul. Să zicem că aceasta este şi menirea concursului Florica T. Campan.