1913. Vara secolului

Oprind timpul in ajunul Primului Razboi Mondial, Florin Illies face, luna cu luna, istoria anului 1913 (anul dinainte ca secolul si lumea sa o ia razna), surprinzind scene din viata celor mai importanti scriitori, pictori, muzicieni, oameni de stiinta sau politicieni ai vremii respective. Illies isi cucereste cititorul prin stilul plin de ironie si de umor, cu ajutorul caruia leaga scene, anecdote sau instantanee de tip fotografic smulse cel mai adesea din spatele scenei pe care personalitatile vremii isi jucau rolul public. Astfel, autorul se strecoara in intimitatea maruntisurilor unor mari vieti pe care le intretaie, telegrafic si totodata contrapunctic, cu descoperirile sau evenimentele care au schimbat la fata lumea.

In 1913. Vara secolului, romanul greu clasabil al scriitorului german Florian Illies, ni se ofera o sectiune in timp, foarte ingenios operata, una care surprinde turbionul modernismului, cu tot ceea ce i-a conferit specificul, dar si alura tensionata, marcata de contradictii, incongruente si foarte adesea de umor. Este vorba despre un timp privilegiat, chiar daca atins deja de simptomele crizei: ultimul an de pace de dinaintea celor doua conflagratii mondiale. Dupa o munca de documentare redutabila, ale carei repere sint ordonate intr-o bibliografie selectiva ce ocupa citeva pagini bune dupa finalul romanului, Florian Illies a (re)compus, pe luni, viata culturala si artistica din metropolele in care s-au dospit germenii modernismului si din care au tisnit vectorii unei arte noi, insolite, radicale. Este vorba despre anul in care Stravinski a compus Le Sacre du Printemps, in care Oskar Kokoschka a pictat-o pe Alma Mahler in nenumarate chipuri, inclusiv in ultracunoscutul Mireasa vintului, in care Robert Musil se apuca de Omul fara insusiri si in care, intre multe altele, Oswald Spengler lucreaza deja la Declinul Occidentului, iar Arnold Schonberg isi ultragiaza contemporanii melomani si incaseaza o palma la scena deschisa. Intr-un stil pe cit de alert, pe atit de erudit, Florian Illies compune, ingenios, un calendar cultural palpitant si pasionant, unul care se citeste in ritmul bestsellerurilor validate prin traduceri sincronizate si care ofera delicii si informatii altfel mai dificil de accesat.

Istoric de arta si jurnalist german dintr-o generatie inca tinara (nascut in 1971), Florian Illies a publicat in 2012 un volum – mai greu incadrabil ca formula prozastica – de reconstituire, ludica si livresca, a atmosferei culturale europene din preambulul Primului Razboi Mondial: 1913. Vara secolului. (…) Exercitiu de arheologie a memoriei si exercitiu ludic deopotriva, cu o respectabila bibliografie in spate (mult mai intinsa decit aceea, „selectiva”, pe care autorul o anexeaza in finalul cartii), 1913. Vara secolului aditioneaza, intr-un puzzle ale carui piese sint dispuse intr-o relativa (dez)ordine, instantanee – variate prin subiect si prin intindere – din existenta unor „personaje” mai mult ori mai putin notorii in epoca, devenite ulterior repere pentru istoria (artistica, intelectuala sau politica) a secolului al XX-lea. Instantaneele sint grupate – dupa o logica de la un punct inainte previzibila – in douasprezece capitole mari, corespunzind celor douasprezece luni ale anului, fiecare precedat de un text rezumativ – alert, jucaus-ironic, cu rol de captatio.

Avind in vedere ca romanul nu este omogen, fiind format dintr-o sumedenie de fragmente, de maxim 2 sau 3 pagini, pe intreg parcursul sau asistam la o manevrare formidabila a personajelor (care nu sint fictive, ci reprezinta artisti, savanti sau oameni politici reali, ce au trait in acea perioada) care sint aduse sistematic sub lupa. Astfel, Illies se transforma intr-un veritabil ghid care ne insoteste atit pe strazile Berlinului, unde cocotele pot fi intilnite la tot pasul, sau prin parcul Palatului Schonbrunn, care reprezinta locul pe care il preferau Hitler si Stalin pentru plimbarea de seara, cit si prin odaile intunecate ale unor scriitori precum Franz Kafka sau Gottfried Benn. Desi cartea este alcatuita exclusiv din fragmente, ea nu ramine nicio clipa la stadiul de colaj. Exista o multime de legaturi care fac textul sa curga natural. Legaturile sint realizate atit pe cale naturala, prin intilniri reale intre personalitati ale vremii la diferite evenimente culturale sau in locuri mai putin protocolare, cit si prin intermediul speculatiilor, autorul aducind in discutie posibilitatea ca doi sau mai multi artisti sa se fi gasit in acelasi loc la un moment dat, sa fi gindit la fel sau sa fi trecut printr-o situatie asemanatoare.

Vara secolului, pe linga biografiile intime pe care le developeaza, musca fotografic si din ceea ce numim intr-un mod egocentric „spiritul epocii”, ne ofera din plin imaginea unui tablou social, gradul de civilizatie (la Berlin, in 1913, functionau peste 200 de cinematografe), preferintele in materie de moda, curiozitati amuzante, fapte abominabile, dar si zbuciumul launtric al protipendadei. Chiar daca au trecut mai bine de o suta de ani, constatam oarecum contrariati ca preocuparile societatii actuale sint aceleasi, temeri si ruminatii comune, aceiasi dusmani imaginari („pericolul tehnicii si mecanizarii”), aceleasi ipohondrii. Coexistau, in ciuda diferentelor ireconciliabile, reticenta fata de nou si explozia experimentului, iata ca „civilizatia spectacolului” nu era doar o scurgere lenta, insesizabila prin istorie, ci o permanenta vorace.