Teoria generală a uitării

Descriere

Traducere din limba portugheză de Simina Popa

Note de Simina Popa şi Iolanda Vasile

Roman laureat al International IMPAC Dublin Literary Award 2017

Roman finalist în 2012 al Man Booker International Prize

Luanda, 1975. Ludovica, sau Ludo, personajul fascinant imaginat de José Eduardo Agualusa, îşi zideşte un perete în faţa uşii, separîndu-şi apartamentul de restul clădirii în care locuieşte. Ea dă astfel naştere unei poveşti în care simţul umorului serveşte drept antidot pentru tragica istorie a Angolei. Izolată de restul lumii, înconjurată de cărţi, în compania unui cîine, Ludo se trezeşte asediată de întîmplări aparent fără legătură unele cu altele, dar care mai tîrziu vor ajunge să-i bată la uşă, personaje în carne şi oase, deşi ar putea la fel de bine să vină dintr-un vis. Considerat unul dintre cele mai bune romane ale lui José Eduardo Agualusa, Teoria generală a uitării vorbeşte despre frica de celălalt, despre absurdul rasismului, despre iubire şi capacitatea de a ne salva sufletele.

„Luanda este personajul principal în Teoria generală a uitării. Celălalt este o bătrînă doamnă portugheză, Ludovica, cea înspăimîntată de oraş şi de locuitorii lui, care se zideşte în interiorul unui apartament. Tema romanului este frica de celălalt. Mi se pare, din nefericire, o temă mai de actualitate azi decît în vremea în care am scris cartea. În timpurile confuze pe care le trăim, într-o lume în căutarea unei gîndiri politice noi şi a unor noi idei, frica de celălalt e un fel de incendiu care ameninţă să ne devoreze pe toţi. În romanul meu, Ludo e salvată de un băiat care o face să vadă ceea ce este evident – nu există Celălalt. Celălalt sîntem tot noi. Fiecare om este întreaga omenire.” (José Eduardo Agualusa)

„Precum scriitorul portughez Fernando Pessoa, precum argentinianul Jorge Luis Borges, portughez-angolezul José Eduardo Agualusa e un trickster literar care copleşeşte cu constructele lui ficţionale. Agualusa este un maestru al dialogului între genurile literare, care se distrează schimbînd registrul de la romanul de spionaj la proza pastorală sau la fluxul conştiinţei, este un autor care ţine la personajele lui.” (Star Tribune)

„Un povestitor înnăscut.” (Washington Independent Review of Books)