Elogiul mersului

Cartea lui Shane O’Mara ne face să aruncăm însă o privire în fondul problemei – rămas pînă acum nechestionat. Altfel spus, nimeni nu s-a întrebat de ce îi este omului atît de greu să stea locului.

(…) Mersul este, după O’Mara, strîns legat de creier şi de dezvoltarea creierului. Exemplul adus este elocvent: ascidia – o vietate marină simplă are, în stare larvară, un mic creier, o măduvă a spinării şi un ochi necesare pentru a-şi procura hrana; de îndată ce trece, în stadiul adult, la poziţia sesilă, ascidia îşi devorează creierul, măduva şi ochiul, nemaiavînd nevoie de ele, căci se transformă într-un stomac de sine stătător, care ingurgitează ce-i vine în preajmă; la polul opus, anumite specii de meduză urmează un parcurs invers, trecînd de la o stare sesilă, în stadiu larvar, la una mobilă, în stadiu adult, dezvoltînd pe cale de consecinţă o reţea complicată de nervi care le permite să-şi urmărească şi să-şi prindă prada. Toată lumea vie confirmă teza lui O’Mara: cu cît o fiinţă este mai inteligentă, cu atît mersul, deplasarea şi imboldul spre mişcare sînt mai pronunţate.

Elogiul mersului mi se pare cît se poate de acătării. Sîntem oameni, zice irlandezul, fiindcă mergem biped și am avea, din cauza asta, un orizont mai larg decît dacă am merge în patru labe. Cangurii, care au adoptat și ei bipeditatea, ne întrec însă la performanțele deplasării: și la viteză, și la rezistență. Doar că această adaptare nu i-a făcut mult mai inteligenți decît alte marsupiale. Tehnic, după cum au constatat oamenii de știință, dacă oamenii ar merge și azi în patru labe, ar avea performanțe superioare mersului biped. Deci, paradoxal, mersul omului pe două picioare n-a făcut altceva decît să-i creeze probleme suplimentare de adaptare. Doar că, mergînd pe labele din spate, am descoperit că putem face, în același timp, diverse alte chestii cu labele din față, ceea ce însă au descoperit și cangurii, care se bat cu labele eliberate de operațiunile mersului. (…) Așa că Elogiul mersului merită citit și ca un mesaj al speranței că ne vom putea folosi din nou mersul și din pura plăcere a plimbării, fără să ne întrebe Poliția, ca pe infractori, ce căutăm pe stradă.

 

Că mersul pe jos este un proces uimitor, nicidecum banal și că lipsa lui ne afectează în mod surprinzător numeroase zone ale existenței, ne-o demonstrează convingător Shane O’Mara, concluziile experimentelor pe care ni le prezintă în carte dezvăluind implicații ale mersului care nu ne-ar fi trecut prin cap. Nu degeaba în Grecia antică învățarea se făcea în timpul plimbărilor, iar Nitzsche afirma că numai ideile la care ajungi în urma unei plimbări au valoare.

Dintre toate formele de mișcare pe care le poate face omul, mersul pe jos este din punctul de vedere al lui Shane O’Mara cea mai bună alegere pe care o putem face. Pe cît de simplu și la îndemînă, pe atît de profunde și complexe se dovedesc urmările sale, mersul făcîndu-ne nu doar mai sănătoși și mai relaxați, ci și mai deștepți și creativi, căci mersul furnizează o cantitate imensă de informații continue pentru sistemele de cartografiere și navigare ale creierului, iar aceste sisteme se îmbogățesc și se consolidează reciproc.

Elogiul mersului (…) constituie o abordare științifică a unui surprinzător proces aflat la baza evoluției omului: mersul pe jos. Mai exact, volumul ne demonstrează ce se întîmplă în creierul nostru atunci cînd mergem. (…) Privit din perspectiva creierului, mersul în cadru natural limpezește mintea, ne ajută să găsim soluții la problemele cu care ne confruntăm, sporește producția de idei, ne duce într-un spațiu al gîndirii mai clare, modifică nu doar felul în care percepem lumea, dar și felul în care ne raportăm la timp, ne schimbă calitatea interacțiunilor sociale, ne îmbunătățește starea sufletească și prin plăcerea ce rezultă din odihnă după un efort fizic prelungit sau prin plăcerea de a merge alături de un alt om cu care te sincronizezi. Entuziasmul lui O’Mara pentru mers este molipsitor, iar pledoaria sa pentru plimbare are toate șansele să schimbe hărțile activităților noastre cotidiene și, odată cu ele, harta propriei lumi.

Beneficiile mersului, cum mergem (mecanismele), mersul prin metropolă, mersul ca balsam pentru corp și creier, mersul creativ & mersul social sînt cîteva dintre temele pe care le abordează O’Mara aici. Apărută în 2019 în UK, cartea pare să fie cu atît mai relevantă în vara lui 2020, după cîteva luni de izolare, în care mersul a lipsit din viața multora dintre noi. Dar, așa cum reiese și din acest volum, mersul nu e doar o formă de libertate, ci și o soluție la îndemînă pentru a fi mai fericiți și mai sănătoși.