Fata din tren

Într-o zi poți avea totul, într-alta poți să nu mai ai nimic, asta dacă pierzi controlul situației. Desigur, sunt momente când ți-e greu să mai fii lucid și să gândești la rece, și tot ce vrei e să uiți de tot. Starea asta totuși nu durează foarte mult, odată și-odată va trebui să te trezești la realitate, așa că e indicat să nu amestecăm cele două planuri. Plângi cât poți și dă afară tot ce ai pe suflet, însă nu strica prezentul, realitatea, nu te distruge pe tine. Vei avea nevoie de o bază pentru a o lua de la capăt!

Rachel și Tom formau o pereche minunată, însă faptul că nu au putut avea copii le-a distrus liniștea și armonia. Ea nu a putut trece peste asta, a suferit și s-a consumat atât de mult încât a ajuns chiar să-și înece amarul în alcool. Ușor, ușor, căsătoria s-a destrămat, Tom săturându-se să aibă alături o soție pierdută, distrusă, astfel încât s-a recăsătorit cu Anna, femeia care a putut să-i dea și un copil.

Ori de câte ori Rachel ia trenul spre serviciu și trece pe lângă cartierul unde a locuit, evită pe cât posibil să se uite la fosta ei casă. Îi e greu să realizeze că nu mai aparține locului, că l-a pierdut pe Tom, că acel copil nu e al lor, că ea nu mai are o familie. Undeva mai jos pe aceeași stradă vede un alt cuplu, un cuplu ce pare atât de fericit și împlinit. Exact cum și-ar fi dorit și ea să aibă, așa că Rachel construiește o poveste în jurul acelor 2 îndrăgostiți. Se agață de povestea lor, le dă nume, Jess și Jason, își imaginează ce profesii ar putea avea, discuții ce-ar putea purta. Când trenul se oprește în preajma casei lor, Rachel verifică dacă totul e în regulă, se simte ca și cum ar face parte din povestea lor.

Când într-o dimineață o observă pe Jess sărutând un alt bărbat, Rachel explodează, se simte revoltată. Cum poate oare Jess să dea cu piciorul fericii alături de Jason? Iar când află din presă că Megan (acesta fiind numele real a lui Jess) a dispărut, crede că are dreptul să se amestece în anchetă și să afle adevărul. Dispariția lui Megan o face să renunțe treptat la alcool, o face să-și dorească să rămână lucidă pentru a o găsi, pentru a afla ce s-a întâmplat, îi dă un rost în viață.

Surprinzător e faptul că această dispariție scoate la iveală adevăruri din viața ei, o ajută să se cunoască mai bine și să afle lucruri teribile. Paula Hawkins a construit acțiunea într-un mod fantastic, astfel încât cititorul nu poate bănui nici până-n ultima secundă ce urmează să se întâmple. Suspansul e în fiecare pagină, simți că păsești încetișor pe urmele lui Rachel în căutarea adevărului și a sinelui. Simți odată cu ea că vrei să uiți de tot și în același timp că vrei să știi tot. Sfârșitul e de-a dreptul neașteptat și tragic, iar după ce ai terminat de citit cartea îți vine să te ridici în picioare și să aplauzi, exact ca la un spectacol extraordinar. Paula Hawkins într-adevăr merită aplauze, cartea e genială.

Ecranizarea, din punctul meu de vedere, a redat destul de bine detaliile din carte, a păstrat firul narativ al poveștii. Mi-o imaginam pe Rachel puțin mai abătută și speram ca anumite scene să nu fie chiar atât de bine prezentate, însă în rest totul a fost exact cum mi-am închipuit atunci când am citit cartea. Totuși, cred că filmul ar putea fi puțin derutant pentru cei ce n-au citit cartea și nu cunosc mai în amănunt povestea, așa că recomand (ca de fiecare dată) lecturarea cărții înaintea vizionării filmului.

„Am nevoie să găsesc ceva ce trebuie neapărat să fac, ceva ce nu poate fi tăgăduit. Nu pot să fac chestia asta, nu pot să fiu doar o nevastă. Nu ştiu cum reuşesc unele — pur şi simplu nu e nimic altceva de făcut de‑ cât să aştepţi. Să aştepţi un bărbat să vină acasă, să te iubească. Ori asta, ori să cauţi ceva cu care să‑ţi ocupi timpul.”

„N‑am înţeles niciodată cum pot oamenii să nesocotească flagrant, cu asemenea uşurinţă, durerea pe care o pot provoca, urmându‑şi inima. Cine a zis că e bine să‑ţi urmezi inima? E egoism pur, un egoism care distruge totul.”