Atlasul norilor

„Cine vrea să se măsoare cu hydra cea cu multe capete a firii umane va avea de plătit prețul unor suferințe cât Lumea de mari și familia lui va avea de plătit laolaltă cu el! Și-abia când va fi să-ți dai ultima suflare, vei înțelege că viața ta n'a contat cu nimic mai mult decât un strop în imensitatea Oceanului!

Bine, dar ce altceva este Oceanul, dacă nu o infinitate de stropi?”

Atlasul norilor este o carte îndrăzneață care, recunosc, prezintă câteodată o lipsă evidentă a direcției. Iar acum că am ajuns la final, mă întreb oare e o lipsă a direcției impusă, o notă de veridicitate în plus? Cert este că e o carte lungă, atât de lungă încât acțiunea se desfășoară pe parcursul a cel puțin o mie de ani.

Cauză și efect. Moarte și renaștere. Povești și vieți.

Este o singură poveste, împărțită în șase. Șase ce? Ați întreba. Răspunsul nu știu cum să vi-l ofer. Dar pentru că eu sunt obișnuit cu stilul clasic de a trata un roman de beletristică, o să le spun 6 povești. O poveste formată din șase povestiri. Despre fiecare nu are rost să vorbesc pentru că în descrierea cărții (de pe site sau de pe coperta a patra) apare intriga fiecărei povestiri. În schimb, pot să să fac o listă cu titlul fiecărei povestiri, titlul care dă indicii cu privire la stilul narativ.

Stiluri narative diferite? Aha, te-ai prins. Nu zic eu acuma că o să ai probleme în a te desprinde de o viață și a trece la alta, oho, nu, dar stai să vezi, când va veni momentul să te întorci înapoi, pentru că toată cartea e un puzzle și puzzle-ul ăsta trebuie rezolvat, că altfel, nu rămâi decât o foarte superficială privire asupra unor întrebări complexe care nu sunt făcut să fie rezolvate vreodată, doar interpretate.

Jurnalul din Pacific al lui Adam Ewing, Scrisori de la Zedelghem, Jumătăți de alte vieți. Primul mister dejucat de Luisa Rey, Cumplitele încercări ale lui Timothy Cavendish, Omelnicul lui Sonmi-451, Vadu' lu' Sloosha, cu to' ce mai fusă dup-aia sunt părțile sextetului numit Atlasul Norilor.

Libertate. Putere. Conflict. Credință. Speranță. Ce înseamnă toate astea?

Eu am ajuns să citesc cartea datorită filmului care a lăsat o impresie atât de puternică asupra mea încât, deși muream de nerăbdate, am lăsat să treacă ani întregi până când m-am hotărât să citesc și cartea. Cum ziceam, filmul prezintă un mesaj diluat sub o formă narativă vizuală. Dar sunt și alte nuanțe de apreciat în cartea aceasta. Stilul mereu schimbător necesită puțină acomodare la început, dar apoi contribuie la spargerea monotoniei și în același timp, oferă o mică provocare (provocarea mea a constat în a parcurge Vadu' lu' Sloosha și mi-a demonstrat că nu citesc atât de repede cum credeam). Referințele literare și muzicale sunt de o mare diversitate (nu le știam pe toate) încât m-am oprit să mă întreb câtă muncă de documentare a intrat în realizare acestui roman sau pur și simplu, autorul și-a ascultat muza?

„Un model al timpului: o infinită păpușă Matrioșka de momente pictate; fiecare „ambalaj” (prezentul) încastrat într-un cuib de „ambalaje” (trecutele prezenturi)”