Produsul nu poate fi comandat:
Stocul epuizat!

Descriere

„In Iarna vrajbei noastre, capodopera sa, John Steinbeck se intoarce la tematica sociala care i-a marcat atit de puternic intreaga opera.” (Saul Bellow) „Il regasim, in sfirsit, pe autorul care a stralucit in La rasarit de Eden, pe intelectualul care traieste intens drama acestei societati, pe scriitorul pentru care cuvintul are sens nu numai prin ce, dar si prin cum spune. Adevarul e zeul suprem al lui Steinbeck, caruia i se inchina cu devotiune, fara sa mai accepte un altul.” (Edmund Wilson) „O analiza necrutatoare, amara, extrem de ironica a legilor morale americane.” (San Francisco Chronicle) „Puterea corupe, e adevarat. Si frica corupe… poate chiar frica de a nu pierde puterea.” (John Steinbeck)
Premiul Nobel pentru Literatura 1962

Publicat cu un an inainte ca Steinbeck sa primeasca Premiul Nobel pentru literatura, romanul urmareste marasmul ce a cuprins societatea americana in anii 1960. Personajul central, Ethan, ajunge in pragul saraciei lucrind ca functionar in propria bacanie, detinuta acum de un imigrant italian. Sotia si copiii se pling la nesfirsit de lipsa banilor si de viata pe care o duc, iar Ethan incearca cu disperare sa le ofere fericirea si, in acelasi timp, sa-si pastreze demnitatea. Prin Iarna vrajbei noastre, Steinbeck ne poarta intr-o calatorie spre miezul disperarii protagonistului sau, alimentata fara incetare de sentimentul ratarii.



Fragment din romanul "Iarna vrajbei noastre" de John Steinbeck

"Am derulat din nou scenele cu Margie, pe fundalul punctelor rosii ce dansau pe plafon, incercind sa nu adaug nimic realitatii. Mult timp, poate vreo doi ani, existase o doamna Young-Hunt, care era prietena cu nevasta-mea; numele ei aparea in conversatii carora nu le dadeam atentie. Apoi, deodata, aparuse Margie Young-Hunt, apoi Margie. Probabil ca mai intrase in bacanie si inainte de Vinerea Mare, dar nu-mi aminteam. Parca in ziua aceea si-ar fi anuntat pentru prima oara prezenta. Poate ca pina atunci nici ea nu ma vazuse, asa cum n-o bagasem in seama nici eu. Dar de atunci era prezenta... Se fitiia si se agita. Ce urmarea? Era oare simpla rautate a unei femei care nu prea avea ce face? Sau actiona dupa un plan? Aveam sentimentul ca imi atrasese atentia asupra ei - ma facuse constient ca exista si imi amintea mereu de prezenta ei. Mi se parea ca, atunci cind a vrut sa-mi ghiceasca in carti, incepuse cu buna.-credinta, cu intentia de a-si prezenta spectacolul obisnuit, in mod elegant si profesional. Apoi s-a intimplat ceva si totul s-a schimbat. Mary nu spusese nimic pentru a-i provoca la Margie acea stare de incordare, si nici eu nu contribuisem cu nimic. Oare a vazut cu adevarat sarpele? Aceasta ar fi explicatia cea mai simpla si probabil ca e si cea adevarata. Poate ca are intr-adevar o intuitie deosebita si reuseste sa patrunda in gindurile altora. Credeam acest lucru, pentru ca ea ma surprinsese chiar in toiul unei metamorfoze, dar poate ca nu era decit o intimplare. Ce o determinase sa se duca la Montauk, cind nici prin gind nu-i trecuse sa se intilneasca cu volajorul comercial si sa-i vinda lui Marullo secretul meu? Nu puteam sa cred ca vinde secrete pe care nici nu intentionase sa le vinda. Undeva, prin lazile cu carti din podul nostru, era si o biografie a lui... cum fi zicea, Bering? Nu, Baranov, Alexandr Baranov, guvernatorul rus, de prin jurul lui 1800. Poate ca in carte se vorbea si despre Alaska, locul unde erau inchise vrajitoarele. Povestea lui Margie era prea improbabila pentru a fi inventata. Trebuia sa rasfoiesc aceasta carte. M-am gindit ca m-as putea furisa chiar atunci in pod, fara s-o trezesc pe Mary. "