Cartea scurtelor iubiri eterne

M-am convins. Makine e un prozator al carui suflu nu se sfieste sa devina suflet. Exista la acest scriitor un simt implacabil al frumusetii viului, al palpitului incaput intr-o secunda de gratie. Proza lui nu pregeta sa „lucreze” cu melancolii romantioase, dar pina si lor stie sa le dea un halou extraordinar. In fond, Makine e un scriitor cu „vina” de iconar, un fascinant descoperitor de aure peste miezul de suferinta al lumilor povestite. Cele 8 capitole din Cartea scurtelor iubiri eterne sint tot atitea nimburi deslusite in jurul unor situatii la care protagonistului ii este dat sa asiste, incepind din sovieticii ani ’60 si pina dupa destramarea URSS. Aceste sclipiri de frumusete omeneasca reusesc sa saboteze uritenia, altminteri etansa, a unui rai fatarnic, cladit pe temelia gulagurilor. Iar istoriile lui Makine, desi reconstituie o lume atee, par spuse de un „poet care l-a invatat pe Dumnezeu sa iubeasca”.

Cind scrie despre URSS-ul din care a plecat in anii ’80, ca sa devina autor parizian, Makine o nimereste de la bine in sus. E lumea pe care o stie si pe care o viseaza noaptea, cu frumusetile si cosmarurile ei. Lumea de care a fugit, dar care continua sa-l atraga, chiar si dupa ce a disparut. Cartea scurtelor iubiri eterne e de o nostalgie salbatica dupa dragostea pura, care nu se incheie niciodata, fiindca n-a ajuns sa se implineasca, ci ramine undeva in amintire, de o frumusete perfecta. Sint aici opt povestiri de dragoste platonica ce se petrec undeva unde nu e loc pentru iubire, ci doar pentru banuieli, meschinarii si minciuna zilnica.

…scriitura evocatoare, atenta la detalii, densa in metafore, poate putin cam sentimentala pentru unii, merita savurata ca atare). N-am sa mai spun decit ca, citind cartea lui Makine mi-am amintit de versurile unui cintec compus de Leonard Cohen care sunau cam asa: „there is a crack, a crack in everything, that’s how the light gets in” (exista o crapatura in tot, asa patrunde lumina inauntru). Citind colectia de povestiri a lui Andrei Makine, am avut exact aceasta imagine, a crapaturilor din solida si coplesitoarea constructie sovietica, crapaturi din care de data aceasta pareau sa iasa mai degraba, decit sa intre, razele unei lumini emotionante.