Scutecele națiunii și hainele împăratului. Note de antropologie publică

In noua sa carte, sociologul analizeaza, cu umor, dar si cu profunzime, subiecte precum sarmalele si porcul de Craciun, ciinii comunitari, „noul val” de preparate si tirguri traditionale, manelele, inmormintarile, recordurile Guinness ale romanilor, comportamentul lor in trafic sau reformarea invatamintului. Acestea devin pretexte ale unor pagini in care observatia lucida si ironia dulce-amara se imbina in mod fericit cu sociologia si cu antropologia culturala.

Dintr-un material despre sarmale, din cele multe pe care le-a scris de-a lungul timpului pentru Dilema, sociologul aminteste: „De cite ori se apropie sarbatorile de iarna, ma cuprinde un soi de pathos sarmalic. Incepe (iar...) sa miroasa a sarmale peste Muntii Carpati, vorba poetului, si aceasta boare simbolica imi patrunde in suflet si simtiri”.

Stilul lui Vintila pune dimpreuna simturile, bunul simt, spiritul si spiritul de observatie. Autorul e lucid si cald, e clasic si modern, – baudelairian, as zice de n-as sti-o. Cum nu pozeaza in scriitor, gindirea lui e mereu ciulita, ochii sai de linx se-ndreapta, drept, catre sozurile romanesti. Prin spumele globale ale ecumenismului ea ne prefira o tara minata de spiritul BORSECului, adica al bisericii ortodoxe romane securiste, ori uniunea intru good business a serviciilor secretului si a bisericii enigmei. Vintila o-ntelege si te face s-o-ntelegi. (...)

Maestru al genului scurt si scrutator, Vintila Mihailescu e un element periculos: n-are parapon, nu e ideologic si mai si seamana cu Don Quijote picatura cursa din rai. Ii dai drumul in vest, se-ntoarce. Il lasi la vatra, umbla hai-hui si – si mai si scrie. (...) Asadar, domnisoare-doamne-domni, ca intru infasare, desfasare sau desfatare, cititi-l pe Vintila! Intrucit asa va trebuie.

Scutecele natiunii si hainele imparatului este al treilea volum de „socio-hai-hui”, selectind si ordonind „pilule” aparute de-a lungul timpului in Dilema Veche. [...] Exista insa un accent deosebit, care constituie pentru mine si semnificatia aparte a acestui volum. El este dat de subtitlu: Note de antropologie publica. Atit selectarea cit si gruparea textelor au fost ghidate de aceasta miza devenita si ea mai constienta si consecventa de-a lungul timpului. Pe de o parte, articolele reunite in volum ramin fidele crezului exprimat in carte printr-un citat din antropologul francez André-Georges Haudricourt: „Orice obiect, daca il studiezi cum trebuie, va aduce dupa sine intreaga societate”. Subiectele tratate sint in consecinta cotidiene si aparent minore. Pe de alta parte, este mult mai bine reprezentata menirea de „traducere” a antropologiei, textele fiind astfel mici exercitii de traducere a realitatilor romanesti spre uzul public.

Cartea e compusa din mai bine de o suta de note de antropologie publica, fiecare o dubla clipa plina ca o pruna de futura tuica. Notele sint strinse aici din anii recenti ai Dilemei vechi si bune si bricolate cu o ironie negeometrica, fina, care nu te lasa sa o uiti cu una, cu doua. Stilul lui Vintila pune dimpreuna simturile, bunul simt, spiritul si spiritul de observatie. Autorul e lucid si cald, e clasic si modern, – baudelairian, as zice de n-as sti-o. Cum nu pozeaza in scriitor, gindirea lui e mereu ciulita, ochii sai de linx se-ndreapta, drept, catre sozurile romanesti. Prin spumele globale ale ecumenismului ea ne prefira o tara minata de spiritual BORSECului, adica al bisericii ortodoxe romane securiste, ori uniunea intru good business a serviciilor secretului si a bisericii enigmei. Vintila o-ntelege si te face s-o-ntelegi.