Foc palid

Clasicii modernitatii nu si-au epuizat resursele. Seria de autor Vladimir Nabokov se incheie cu Foc palid, traducere Veronica D. Niculescu, opera scindata asimetric – poem dens cu reverberatii multiple.

Nu stim care vor fi fost chinurile transpunerii (totdeauna ascunse de ochiul marelui public), dar naturaletea rezultatului ii da dreptate. As zice ca, totusi, mai exista un motiv care i-a tinut in loc pe anglistii nostri din generatiile mai vechi: versificatia. Text mixt, cartea contine, in debutul ei, un poem (foarte strict normat sub raport metric) apartinindu-i unui anume John Francis Shade si un comentariu (doct, dar nu inteligent si, in tot cazul, nu adecvat) al lui Charles Kinbote, pretins prieten apropiat al lui Shade. Ambii personaje fictive, se-ntelege, locuind un Hinterland la fel de fictiv. (Schimbind proportiile, conventia e cam aceeasi din Tiganiada lui Budai-Deleanu). Ei bine, revin, tocmai acest poem incurca un pic lucrurile. Ei bine, revin, tocmai acest poem incurca un pic lucrurile. Scris in pentametru iambic in engleza, el trebuia „mutat” in romana respectind aceasta limita prozodica. (…)

Gratie, repet, in primul rind autorului Cartii de vise. Fara sa vrea (si poate fara sa-l fi citit macar), Dimov i-a facut lui Nabokov un imens serviciu. E una din minunile literaturii: aceea de a ne ajuta sa comunicam intre noi chiar si in totala necunostinta de cauza.

Foc palid este mai mult decit un roman definitoriu pentru utopie si contureaza foarte clar perspectiva ironica asupra vietii, stilul obsesiv de a scrie despre barbati inteligenti, cu un background problematic si despre femei superficiale. Nabokov are o pasiune pentru a inventa cuvinte, sau chiar fraze intr-o limba imaginara si, pe deasupra, isi inunda operele cu informatii stiintifice sau literare – ceea ce pune cititorul in postura de a se documenta si de a petrece timp cu romanele sale, ca si cind ar petrece timpul cu o persoana culta si extrem de inteligenta, (calitati pe care le are insusi autorul) de la care are ocazia sa invete numeroase lucruri si sa-si imbogateasca cunostintele. Iar pasajele filosofice sint, mai mult decit niste lectii gratuite, adevarate zgindariri ale imaginatiei si ale unei gindiri ancorate in zona de confort.

Incep acest bilant cu una dintre traducerile eveniment ale anului trecut – Foc palid al lui Vladimir Nabokov. Tradus in 2014 pentru prima data in limba romana, pentru Editura Polirom de Veronica D. Niculescu, editia fiind ingrijita de Anca Baicoianu, Foc palid este poate cea mai complexa, neconventionala si ingenioasa carte scrisa de Nabokov. Jocul lui Nabokov cu identitatile si mastile imprumutate personajelor din povestile suprapuse in roman este extraordinar. Geniul sau functioneaza desavirsit in suprapunerile echivoce dintre poezie si comentarii, ceea ce rezulta fiind un aiuritor amestec de comedie, farsa, satira si tragedie.

Foc palid este o parada de fantezie si de inteligenta a constructiei. Simetrie, stranietate, profunzime, originalitate. Iar lectura ei – o nebuneasca vinatoare de comori. Toata cartea este un joc de cuvinte cu multiple niveluri, ridicate in jurul ideii de reflectare, de simulacru, de himera, de joc secund (pur in cazul lui Shade, deformator in cazul lui Kinbote), dublare, mimetism, real inselator, impostura, ecou, multiplicare, oglindire (in chiar limbaj) sau trecere prin oglinda. Chiar joc de sah in oglinda, caci orice personaj si orice loc-patratel isi are un dublu, un geaman. Jocul de sah in care Nabokov se amuza sa-si incurce cititorul este magistral. Iar acest joc are si un punct culminant in Index, o formidabila surpriza pentru cititori.