Corespondența completă. Volumul I: 1607-1638

Asadar, citesc scrisorile domnului Renatus Cartesius ca sa vad cum era omul. Ma intimpina peste tot filosoful. Discuta numai chestiuni foarte grave: meteori si fenomene atmosferice, optica, lunete, lentile (cum se fac, cum se slefuiesc), ecuatii cubice, raporturi muzicale, natura sunetului (intr-o scrisoare afirma ca sunetul grav este mai sunet decit cel ascutit, dar, intr-alta, ca sunetul ascutit este mai sunet decit cel grav!), fizica, masinaria care te ajuta sa gindesti despre orice (discurile lui Raymundus Lullus), chestiuni de medicina (leacuri, singerari), clopote (care este forma ideala pentru un clopot?, il intreaba la un moment dat cuviosul parinte Mersenne) etc. Nu mai pun la socoteala faptul ca misivele lui Descartes (unele foarte lungi) sint pline de grafice, reprezentari si desene, ca in manualul de geometrie. (...)

Descartes vrea sa gindeasca singur (desi discuta cu toti ceilalti carturari ai vremii sale) si, mai ales, vrea sa gindeasca totul. In opinia lui, universul (inclusiv acela al afectelor) este perfect rational. Pentru Descartes, nu exista miracol, nedefinit, penumbra, aproximativ. Daca o inferenta este valida, indiferent de domeniu, ea trebuie sa duca la Adevar. Nu exista secret care sa nu poata fi descifrat printr-un calcul.

Scrisorile, ordonate in mod clasic dupa datarea lor, reiau dialoguri cu Beeckman, Mersenne, Huygens, Fermat, sau cu unele dintre rudele lui Descartes. Ele constituie spectacolul unui gen literar propriu al secolului al XVII-lea, descendent din stilul epistolar umanist si, mai departe, din scrisorile lui Seneca. Autorul studiului introductiv discuta pe larg aceasta descendenta si vede in ea sursa principala pentru care amestecul de elemente personale si rationamente cu obiect universal dau parfumul si ambientul retelei de savanti care comunica si sustin constiinta intelectuala a veacului. Sint ele un mod de gestionare a receptarii operei, gindit deliberat de autor? Sint ele doar un complement al operei? Sau o subtila poveste genetica a ei? Sint intrebari la care fiecare scrisoare poate raspunde, uneori, diferit, iar exegetii vor putea produce clasificarea lor. Editorial, ele sint, intr-adevar, un complement al operei carteziene, dar un complement fata de care o versiune romaneasca a operei insasi este un santier asumat partial de mai multe generatii si a carei forma completa o putem astepta cu optimism din partea colegilor nostri.

Dar nu trebuie sa fii specialist in Descartes, filozof sau matematician ca sa te bucuri de cartea asta. Lectura e, in multe locuri, pasionanta. Era o vreme in care lumea scria scrisori lungi, mestesugite si, contrar ideilor noastre despre epoca, informatia circula destul de eficient, chiar daca nu instantaneu, ca azi.

Retorica frazei si buna minuire a limbii sint mijloace prin care gindul autorului dobindeste o precizie si o rigoare exemplare, dezvaluind cum fermitatea poate fi asociata cu intelegerea mai adinca, fara a deveni decapitare si pastrind masura, dar si cum exista sau poate exista un stil al stiintei si al filozofiei care, eliberat de temperaturile extreme, este chemat sa exprime, accesibil, si totusi elegant si inovativ, ceea ce merita exprimat. Cel de-al doilea fapt dezvaluit de corespondenta este modul in care filozofia si stiinta pot constitui, realmente, un mod de viata si cum pot fi ele practicate ca etica a cotidianului.