Disponibilitate:  in 2 zile

Pret:  24,03 LEI

Disponibilitate:  in 2 zile

Pret:  24,03 LEI

Modalitati de transport:
• 14,90 lei - prin Posta Romana (gratuit pentru produse de anticariat peste 59,00 lei / comanda)
• 14,90 lei - prin Urgent Cargus (gratuit pentru produse de anticariat peste 59,00 lei / comanda)

Autor(i):

Editura:

Colectia: Ego-grafii

Anul aparitiei: 2015

Nr. pagini: 168 pagini

Tip coperta: brosata

ISBN: 9789734651122

Stare: nefolosita (noua)

Categorii: Sociologie, Carte nefolosita

Descriere

Premiul revistei Observator cultural, editia 2016, sectiunea „Memorialistica”
Prefata de Bogdan-Alexandru Stanescu Ana Dragu a aflat ca baietelul ei sufera de autism cind acesta avea doi ani. De atunci, s-a documentat continuu si s-a implicat activ in recuperarea lui. Avind la baza experienta familiei lor, Miini cuminti spune povestea lui Sasa, de la diagnosticare pina in prezent, cu toate incertitudinile si temerile, dar si cu bucuriile si progresele facute pas cu pas. Mama si fiul invata treptat sa comunice unul cu altul si se plimba ore in sir noaptea pentru ca baiatul are insomnii severe. Ana ii cinta „La multi ani” pe muteste fiindca el are auz absolut si percepe diferit sunetele. Impreuna cu Maria, cea care il insoteste la gradinita, Sasa plimba timp de citiva ani un balon invizibil prin oras, iar Aria, sora lui mai mare, stie cum sa-i fie mereu alaturi. In urma sedintelor de recuperare, el invata sa scrie si sa citeasca la virsta de cinci ani si este integrat cu succes la scoala. „Este o carte profund altruista, care isi poarta cititorul din cea mai neagra depresie spre hohotele de ris cele mai autentice si mai sanatoase, un dar pe care Ana Dragu il face celor care trec prin aceeasi experienta.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)

Articol
     

Dincolo de scenele si dialogurile cu sute de formulari memorabile, totul de un absurd minunat, de un comic absolut sau de o bizara intelepciune, cartea Anei Dragu este nu un ghid, ci o scrisoare literara de incurajare pentru familiile care au un copil autist si care sint astfel sfatuite sa nu dispere si sa apeleze cit mai de timpuriu la un program intens de dobindire a anumitor abilitati pentru copiii lor, fiindca se pot face progrese mari. E ca la loterie, dar nu e nici o tragedie; bucura-te ca nu e mai rau, le spune Ana Dragu in aceasta carte, pina la urma, senina si optimista, plina de umor, o carte cu totul si cu totul speciala, precum personajele ei, un fel de manual de rabdare, dragoste si speranta.

Articol
     

Ce e minunat la aceasta poveste (fara mare miza narativa) este felul scriiturii, modalitatea prin care se reuseste o impletire fluida, bine dozata, intre umor, confesiune si inserari stiintifice. Este o carte cu descrieri poetice, cu pasaje emotionante, cu fraze bine taiate, cu dialoguri ritmate. Este scurta, unitara, aerisita, puternica.  „Un copil din bucati. Cam asta plimb eu prin parc” scrie mama la un moment dat; ei bine, cam asta este si cartea, o carte din bucati, o carte-mozaic, care insa reuseste sa dea imaginea sintetica a unei afectiuni (o tulburare neurobiologica) care este resimtita de catre familiile atinse ca pe o nenorocire, ca pe o drama insondabila.

Articol
     

Miini cuminti, pe linga faptul ca e o carte extrem de poetica si de adevarata, are si aceasta latura „informativa” si empatica, ce ii va ajuta pe multi dintre cei care trec prin experiente similare. Ati stiut de la inceput ca asta e combinatia/textura? 

 
Am vrut sa transmit un mesaj social puternic de la bun inceput. Si mi-a fost tare frica de forma pe care ar fi putut sa o ia din punct de vedere literar. Pentru ca este vorba despre literatura, in cele din urma. De asta am si ezitat multa vreme. Nu stiam care ar fi textura potrivita. Cum sa scriu o carte utila parintilor, dar in acelasi timp neplictisitoare. Fara barierele ridicate de cartile de specialitate. Si care sa poata fi citita in acelasi timp de oricine, oricind, cu placere.

Articol
     

Miini cuminti este acel amestec nemaipomenit de fictiune si realitate, de infomatie stiintifica si amintiri triste, de introspectie, umor si inteligenta, care ar putea multumi pe oricine, fie ca e interesat direct, indirect sau deloc de cresterea copiilor si de autism.

Articol
     

Sintetizind, Miini cuminti este o carte bine scrisa din punct de vedere literar, cu un subiect admirabil stapinit din punct de vedere uman. Asta ne spune multe despre cum a reusit sa gestioneze Ana Dragu situatia din realitate. Sint scene in aceasta carte pline de duiosie si care, unele dintre ele, au o anumita lumina. (...)

Sa o cititi pentru a redescoperi duiosia, poate ca duiosia din dumneavoastra insiva.

Articol
     

Deloc patetica, Miini cuminti e mai degraba o carte poetica, in care viata si literatura se mixeaza pina se transforma intr-o plasa de siguranta. Unoeri concreta, alteori invizibila, precum balonul fara de care baietelul refuza sa iasa din casa. Momentele de deznadejde sint de-o intensitate ravasitoare. Din acest du-te vino e construita, de altfel, si viata lui Sasa. Si a celorlalti copii pe care mama lui s-a incapatinat, cu cerul si cu pamintul, sa-i ajute. La Centrul de Resurse si Referinta in Autism „Micul Print” din Bistrita, pe care il coordoneaza.

Am citit cartea Anei Dragu ca pe o dezarmanta si emotionanta declaratie de dragoste pentru Sasa cel diferit si pentru Aria, sora lui cea normala.

Articol
     

Dramatica si ravasitoare, povestea se metamorfozeaza si iti da aripi - prin echilibru si forta contaminata a artei de a iubi. Sau de a scrie. Cu intarsiile ei stiintifice, cu notatii ca de jurnal, cu schimburi de e-mailuri sau printr-un discurs coerent-dezarticulat, cu rememorari succesive si rapide ancorari in prezent, Miini cuminti e ca un tonic care iti transforma grimasa in zimbet de incintare si epuizarea in pofta insatiabila de a te bucura de viata. In toata coplesitoarea ei diversitate. Cu acest efect, Miini cuminti nu are cum sa fie o carte de nisa. Asa cum nici Portretul lui M., evocat de Matei Calinescu, nu era. Ambele dau masura literaturii si mai mult decit atit.

Articol
     

Cum scrii totusi despre un copil autist, despre propriul tau copil autist? Aici este punctul forte al cartii. Ana Dragu nu ne povesteste, cum ne-am astepta, o tragedie, ci miracolul de zi cu zi al vietii linga un copil „diferit”, pentru care lumea, oamenii din jur si chiar propriul sau corp arata altfel decit pentru majoritatea dintre noi. (…)

Miini cuminti. Copilul meu autist e insa mai mult decit o poveste personala scrisa cu talent. Printre relatari despre viata de zi cu zi cu Sasa, Ana Dragu insereaza articole stiintifice despre autism, interviuri cu specialisti, sfaturi profesionale despre cum sa te comporti cu un copil autist, avertismente despre falsele leacuri pentru autism pe care le vind tot felul de sarlatani.

Articol
     

Nu as vrea sa prezint cartea, nici nu e mare lucru de prezentat, titlu o face de la cap la coada, as vrea doar sa cred ca poate fi citita de oricine, oricind, indiferent daca e interesat sau nu de autism, fie ca e parinte sau nu, psiholog sau doar pasionat de „memorialistica”. Nu va ia mai mult de o dupa amiaza si va va purta de la spaima, la emotie si nu in ultimul rind la veselie fara sa simtiti, pentru ca autoarea stie cum sa le impleteasca pe toate astfel incit sa nu pice povestea nici prea greu, nici prea usor: o mama superhero pe care o admir si un copil talentat care a reusit sa dea o nota pozitiva bolii prin muzica alaturi de un alt copil, mai mare, care a reusit sa aiba grija de fratiorul ei intr-un mod care cu siguranta va va impresiona.

Articol
     

Volumul e un amestec eterogen de notatii diaristice, de crochiuri vesele si de opinii despre durere, cum ar spune Nora Iuga. Lucrurile capata aura unor episoade suprarealiste, pentru ca lumile lui Sasa si ale celor din jurul lui se gasesc mereu in disjunctie. Insa dragostea de mama are darul de a anihila orice nesupunere si de a o transforma intr-o recunostinta vie pentru omuletul inocent, care se straduieste sa nu fie o povara. (…) Miini cuminti este un volum minunat, in care se amesteca emotia si revolta, speranta si resemnarea, inaltarea si zborul intrerupt. O spune si Sasa, cu dezinvoltura omului care stie ce vorbeste: «Nu zboram nicaieri, ca nu sintem pasari».

Articol
     

Eu sper ca am scris o carte care poate fi despre orice copil autist, pornind de la experienta mea personala. Am incercat sa inglobez in ea multe dintre trairile celorlalti parinti pe care ii cunosc, care mi-au fost intr-un fel sau altul aproape si carora m-am straduit sa le fiu si eu la fel de aproape. Cred ca exista, in mare masura, un front comun. Parintii reactioneaza diferit la aflarea unui astfel de diagnostic, dar exista etape comune, prin care trecem cu totii, de la negare si acceptare pina la resemnare sau mobilizare. In ce priveste scrisul efectiv, eu mi-am facut mereu mici notatii despre evolutia fiului meu. Nu pot spune ca am tinut efectiv un jurnal, dar am notat tot ce mi s-a parut relevant, amuzant, trist, important pentru viata mea interioara care, cel putin vreme de citiva ani, nu s-a diferentiat prin nimic de viata lui. Insa foarte mult timp mi-a fost frica sa scriu. Si acum mi-e frica. Exista carti fanion pornite de la O experienta personala cum e cea cu exact acest titlu scrisa de Kenzaburo Oe, cum e Portretul lui M, la care fac referire pentru ca m-au marcat, sau cum e Unde mergem tati a lui Jean Luis Fournier. E extrem de greu sa fii atit de aproape de un fenomen care te marcheaza profund si sa iti pastrezi oarecum obiectivitatea, sa nu cazi in patetic. Nu-mi dau seama inca daca am reusit.

Articol
     

Miini cuminti este constituita, in mare, din mici povesti sau fragmente de povesti care ni-l arata pe Sasa in toata splendoarea sa, in toata frumusetea de copil autist care, prin intermediul eforturilor colosale ale mamei sale, prin grija surorii sale mai mari (Aria este fortata sa se maturizeze, sa aiba grija de fratele ei, iar scena in care aceasta ii cere lui Mos Craciun, la 6 ani, printr-o scrisoare, sa ii aduca autism, pentru ca „Mama mea il iubeste mai mult pe Sasa”, p. 119, este sfisietoare), a prietenilor, apropiatilor, specialistilor, terapiilor continue, incearca sa inteleaga lumea care il inconjoara, sa se adapteze acesteia, sa-i deprinda obiceiurile. Ana Dragu nu se victimizeaza, rindurile ei nu capata nici o clipa vreo urma de patetism, ci releva o iubire neconditionata, asa cum afirmam si la inceput, o (auto)ironie gratioasa, cu episoade de un umor sau de un tragism nebun.