Întoarcerea fiului risipitor

Descriere

Traducere din limba franceza de Magda Raduta Volum tradus in premiera in limba romana Publicate mai intii in revistele literare pariziene din preajma anilor 1900, scrierile de tinerete reunite in Intoarcerea fiului risipitor dezvaluie un Andre Gide aflat la inceputul fascinatiei sale pentru modernism. Cele sase „tratate” (proze poetice si secvente dramatizate) sint construite dupa tiparul artelor poetice simboliste, dar amintesc si de maniera in care scriitura modernista reviziteaza si remodeleaza mituri antice. Trecind de suprafata parabolei biblice, de clasicul episod homeric sau de povestea orientala, tinarul Gide face din „tratatele” sale o demonstratie a unor teme esentiale pentru modernism: individualitatea torturata, angoasa, refuzul legilor colectivitatii. „Cartile nu sint, poate, un lucru prea necesar; la inceput erau de-ajuns citeva mituri, religia se tinea numai in ele. Poporul se mira cind le afla si adora fara sa inteleaga; aplecati cu luare-aminte peste imaginile adinci, preotii desluseau incet intelesul intim al hieroglifelor. Apoi s-a vrut o explicatie; cartile au amplificat miturile; dar citeva mituri erau de-ajuns. Asa a fost cu mitul lui Narcis: Narcis era din cale-afara de frumos – si de aceea neprihanit; arata numai dispret Nimfelor – fiindca era indragostit de sine insusi. Nici o adiere nu tulbura izvorul spre care, impacat, se apleca si-ntreaga zi isi privea chipul… Stiti povestea. Si totusi nu ne oprim din a o spune. Toate lucrurile sint deja spuse; dar, cum nimeni nu asculta, trebuie s-o iei mereu de la capat.” (Andre Gide) „In anii sai de inceput, Gide a fost puternic influentat de formele extreme ale nihilismului fin de siecle – in cazul sau, de Mallarme, Wilde si Nietzsche –, dar a lasat in urma influenta negativista a predecesorilor sai umanizindu-si treptat ideile estetice. A ramas cu totul credincios artei sale, dar a depasit constringerile inerente unei pozitii estetice absolute, adaugind acesteia o dimensiune umana pe care opera maestrilor sai nu a avut-o.” (Paul de Man)