Fără tine, noi nu existăm. Viața mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene

Fara tine, noi nu existam trece de cealalta parte a baricadei fata de Drumul catre libertate, despre care v-am povestit ieri. Suki Kim are radacini nord-coreene, dar este jurnalist american si este interesata de povesti, netraind pe propria piele destinul negru al celor din Coreea de Nord din ultimele decenii. De aceea, ideea ei este sa afle si sa dezvaluie cum este viata de la Phenian din prezent, dindu-se drept profesoara misionara, cu prilejul unei deschideri „ciudate” a granitei, pentru o universitate de elita, singura care functioneaza in tara, dupa cum vom afla, in anul scolar 2011-2012.

Cartea autoarei nascuta in Coreea de Sud si educata in Statele Unite ale Americii iti infatiseaza inca de la prima rasfoire o harta care delimiteaza clar, printr-o linie punctata, Coreea de Nord de cea sudica. Inca din acest prim debut comparativ, Suki Kim iti sugereaza contrastul, diferentele dintre cele doua regimuri care se ciocnesc si permanenta neimpacare cu orice incalcare a dreptatii – elemente regasite pe intreg parcursul lecturii.

Fara tine, noi nu existam este o carte pe care o citesti ca in transa…o incepi cu ideea ca vei citi o poveste despre o tara indepartata, unde, probabil, nu vei ajunge niciodata si de care nu te leaga nimic… apoi, te lasi condus de vocea scriitoarei, incepi sa-i traiesti sentimentele si starile, sa te identifici cu drumul pe care il parcurge, iar abia la final, intelegi ca povestea este despre noi toti... despre lucrurile simple, esentiale, la care nu ne gindim, dar fara de care nu ne putem imagina viata.

Cartea lui Suki Kim este o lectura importanta nu numai pentru ca ne arata ce se intimpla in tara cu cel mai dictatorial regim din lume, dar si pentru ca transmite un mesaj esential, acela ca umanitatea din noi ramine mai presus de restrictii si absurditati.

In 2011 se intimpla, in zona universitara din Coreea de Nord, ceva semnificativ: toate universitatile de acolo de inchid pentru un an, pentru ca studentii care invatau in ele sa mearga pe santierele de constructii. Scapa de sub ghilitona acestei decizii doar 270 de studenti – de la Universitatea de Stiinta si Tehnologie din Phenian. Explicatia pentru care acesti 270 de studenti nu ii urmeaza pe restul pe „santierele patriei” este simpla: ei sint copiii elitei nord-coreene.

In mijlocul lor sta pentru sase luni, sub o identitate falsa, Suki Kum – iar povestea pe care o avem, in primul rind ca urmare a acestei sederi prelungite in Coreea de Nord, este realmente cutremuratoare. Elita care va prelua, prin forta imprejurarilor si sub legea implacabila a biologiei, friiele puterii este, reiau formula lui Adelin Petrisor, compusa din oameni „spalati pe creier”.

Asadar, din minti arestate si hranite cu „piinea” zilnica a catuselor mentale! Si, a propos de fascinatia pentru ideile si idealurile egalitarismului – manifesta in mod pregnant in Occident, cu precadere in mediile universitare, cu iradieri semnificative si in cele mediatice si (populist) politice: o infioratoare lectie pe viu despre ce face, in realitate – nu in fanteziile celor care confunda fantomele din mintilor lor cu viata reala – ideea de egalitate pusa la lucru cu rigoare si insistenta. Direct spus: face (aproape) sclavi, face (sub)oameni! Face, in fond, o Coree de Nord precum e cea despre care stim ca exista azi asa cum ea exista!