Blestemul tîlharului mustăcios

N.R.: Ce mi-a placut foarte mult la Blestemul tilharului mustacios este, in primul rind, umorul sanatos; fara a avea nimic vulgar romanul aduce in prim-plan, totusi, o familie cu mai multe generatii in care cu greu putem gasi membri „normali”, adica fara prea multe pacate. Si pentru aceasta abordare si tot ati fi meritat un premiu. Pe de alta parte, ati ales o frazare mai putin obisnuita, de fapt mai putin utilizata de prozatorii contemporani, frazare care impune un ritm alert si il tine pe cititor in priza tot timpul, de fapt acesta nu va lasa cartea din mina pina nu o va parcurge cap-coada. Cum ati ajuns la aceasta formula? Aveti mai multe variante ale romanului, v-a iesit din prima, ati gindit fiecare fraza inainte sa o asterneti pe hirtie?



I.T.: As califica scriitura mea drept „intuitiva”. Sau organica. Vine, curge, nu stiu de unde. Si daca nu vine, atunci nu stiu cum sa fac sa o aduc. De aceea si scriu prima versiune de mina, pe hirtie. Bineinteles, aveam o idee generala a temei din carte. Stiam inceputul (cu Mustaciosul care moare si blestema) si sfirsitul (nu precizez, ca stric suspansul). Intre inceput si sfirsit nu stiam nimic, nici unde, nici cind, nici cine…



N.R.: Personaje bine conturate, desi fara prea multe detalii. Asta da performanta, pentru ca de aici vine si posibilitatea cititorului de a-si folosi imaginatia din plin. Nu e riscant sa-l atrageti pe acesta intr-o lume pe care chiar el trebuie sa o proiecteze in cea mai mare parte? Nu va e frica de polemicile stirnite de diferitele niveluri de intelegere?



I.T.: E riscant, dar imi place sa las loc in jurul meu. Ma bucur foarte mult cind diverse persoane imi spun c-au vazut cutare calitate sau cutare asemanare. C-au citit un basm, c-au citit o tragedie, c-au imaginat un film, c-au citit un roman de capa si spada! Mi se pare minunat, va dati seama, in 150 de pagini atitea posibilitati! Si-n afara de asta, eu nu mi-am dat seama de acest aspect la inceput. Si nici editorii nu mi-au spus. Acum stiu ca am jucat cu Mustaciosul un joc periculos: quitte ou double se zice in franceza, adica ori pierzi tot, ori cistigi dublu. Se pare ca am cistigat dublu (desi inca nu stiu exact care era miza).

Povestea, comprimata intr-o proza foarte alerta, ar fi putut furniza material pentru o cronica de familie stufoasa, in expansiune libera, mai ales ca lumea pe care Irina Teodorescu a ales s-o cerceteze e una suficient de pestrita si de ofertanta: mediul mai mereu amestecat in care si-au dus viata citeva generatii dintr-o familie neaosa de boieri, ale caror destine sint urmarite de-a lungul unui secol si mai bine. Pentru ca atmosfera sa fie clar delimitata de conventia stricta a unui realism, eventual de tip istoric, intreaga actiune e plasata sub semnul instabil al superstitiilor, tema care in romanul Irinei Teodorescu e recuperata dintr-un unghi insolit, la granita dintre ironie (implicit subversiva) si absurd. Un astfel de material de lucru, care invoca un spatiu periferic, intr-o buna masura in continuare imaginat si inventat de o privire centrala, a generat, cum stim, in literatura europeana, si nu numai, mii de pagini de fictiune in care atmosfera istorica si exotizarile de tot felul au fost bine alimentate. Chiar daca materialul e acelasi, tratarea pune lucrurile intr-o perspectiva usor diferita, caci tonalitatea tragicomica, ironia si distantarea pe care o permite formula narativa aleasa creeaza un efect de basm modern, care nu se supune canoanelor pleziriste sau predispozitiilor facil fantasmatice. Ceea ce este interesant la acest basm noir si excesiv e ca, desi a fost bine curatat de alunecari in evazionisme edulcorante, si-a pastrat latura carnavalesca, visceralitatea, subversivitatea, potentialitatea transgresiva, precum si un anume tip de umor, incomod, direct, electrizat printr-o energie ludica omniprezenta.

Saga neamului lui Gheorghe Marinescu scrisa de Irina Teodorescu are deja premiile ei, atit din partea criticii, cit si din partea cititorilor. Carte scrisa in limba franceza, pentru ca autoarea de origine romana sta in Franta, tradusa de Polirom si introdusa astfel in circuitul literar de pe la noi, Blestemul tilharului mustacios are toate datele sa se vinda. Si inca bine! Povestea neamului Marinescu intinsa pe mai bine de o suta de ani captiveaza cititorul si il face pe acesta sa citeasca cartea dintr-o suflare, ceea ce ne duce cu gindul la romanele politiste sau la cele de capa si spada. Ritmul alert al expunerii, frazarea aleasa sa nu-i dea voie cititorului sa respire, personajele bine conturate, dar fara prea multe detalii, toate concura la crearea unei atmosfere pline de suspans.

Legenda unei familii românești. Familia Marinescu. Începînd cu un eveniment improbabil din prima jumătate a sec. al XIX-lea. Tîlharul mustăcios, cel care, murind de mîna boiernașului Gheorghe Marinescu, aruncă blestem de moarte pentru toate generațiile „pînă în anul 2000”, are rol mitologic, el dă o verticală în timp acestui neam măcinat de spaimă. O narațiune ingenioasă, migăloasă, cu accente tragi-comice, un text al unei autoare născute în România, dar care a scris și și-a primit recunoașterea literară în Franța adoptivă, o traducere, așadar, în limba română (exemplar muncită de Mădălina Vatcu!), o demonstrație de virtuozitate narativă. Un mic roman despre o mică istorie de familie.

 O, dragul de Teodoreanu si La Medelenii lui… Pare o formula foarte buna, cea pe care o descrieti mai sus. Punctul de plecare: doua povesti, un desen cu o mireasa si un mire, senzatia ca e o aiureala sa crezi in iubirea pe viata, sentimentul ca noi, romanii, nu sintem asa niste victime ale Istoriei precum se crede in jur. [...] Printre cititorii francezi, unii s-au pierdut din cauza prenumelor romanesti pe care nu reuseau sa le retina. Povestea merge foarte repede si personajul principal este familia, in intregimea ei; insa omul e obisnuit sa aiba un personaj principal mai clasic. Cei care nu au vrut (sau nu au putut) sa abandoneze felul clasic de a citi, nu au inteles ce-i cu acest roman. Cei care erau deschisi sau pregatiti sa abordeze lectura altfel, au fost incintati.