Războiul solomonarilor

Nu ştiu dacă la argumentele astea s-a gândit Moni Stănilă când a scris Războiul Solomonarilor (Polirom, 2018), dar, pentru o primă încercare, romanul ei atinge fiecare dintre posibilităţile enunţate. Mi-a plăcut şi pentru că se întoarce cu subiectul poveştii la înfruntarea sublimă dintre bine şi rău, într-un moment în care majoritatea cărţilor pentru copii din librării sunt un soi de self help pentru comunicare, integrare socială şi popularitate. Aşadar, avem un Pământ împărţit în Cetăţi şi o Pădure Întunecată, un Defileu al Voiniceilor, casa Sfintei Duminici, parcelele vrăjitoarelor şi ale balaurilor, colonii − dintre care una e Colonia românească, plus o mare Beznă care vine de la Apus. Avem ultimii solomonari buni − vrăjitori stăpâni ai furtunilor şi vijeliilor, cu puteri vindecătoare. Dar şi solomonarii răi, "căzuţi": ei împing bezna către inima ţinutului, ajutaţi şi coordonaţi de Imoralul Athanasie, un fel de Night King de pe meleagurile noastre. Totul culminează cu înfruntarea dintre bine şi rău şi cu o victorie: care nu e nici a cui vă aşteptaţi, şi nici cum vă aşteptaţi.

A venit însă timpul ca și literatura românească contemporană să se bucure de un nou basm și totodată de un fantasy 100% românesc. Iar aceasta, grație curajului scriitoarei Moni Stănilă de a-și măsura forțele creatoare cu tezaurul mitologic al românilor. Aceasta a scos din lada de zestre a străbunilor o credință de mult adormită, aceea în existența solomonarilor, acei preoți-vrăjitori care asigurau corespondența cu lumea spiritelor, în vremea vechilor daci. În jurul acestora, ea a țesut o poveste demnă de a sta alături de cele ale lui George R.R. Martin și J.R.R. Tolkien, întrucît reușește, la rîndul său, să creeze o lume specială în care să își plaseze poveste. O lume împărțită între Colonii, dintre care se remarcă, firește, Colonia Românească, populată de oameni și Pădurea Întunecată a celor Nouă Cetăți, populată atît de duhuri rele, cît și de duhuri bune.