Cum am împușcat un elefant

Eseurile lui Orwell din volumul Cum am împuşcat un elefant au devenit oglinda secolului XX. Vei descoperi episoade ce reflectă viaţa cotidiană din ţările asiatice devenite colonii, amintirile din Spania Războiului Civil sau lupta pentru supravieţuire a unui artist nimerit în Parisul şi Londra dintre cele două războaie mondiale.

În seria de la Polirom, editorii au procedat metodic, astfel că în acest volum sînt adunate texte publicate în ziare și reviste de Orwell. Mare parte dintre ele sînt povestiri autobiografice, scrise la persoana întîi, fără rețineri, deși amănuntele l-ar fi făcut pe altul să treacă peste ele. Fostul polițist povestește cum vagabonda și cum își petrecea nopțile prin adăposturi pentru boschetari sau cum ajungea dinadins la pușcărie, ca aibă ce mînca și unde dormi. Nu-ți vine să crezi că marele scriitor a trecut prin asemenea experiențe, pe care le povestește fără să se creadă umilit, ci cu o seninătate care te lasă cu gura căscată.

Cu toate că retipărirea cărților lui de junețe, a jurnalului și a multor pagini de publicistică – Orwell dovedindu-se un impenitent ziarist și un fin eseist deopotrivă – pot duce la o reevaluare și resituare a posterității lui. O bună dovadă în acest sens ar putea fi volumul de narrative essays – Cum am împușcat un elefant (Editura Polirom, 2018, traduceri din limba engleză și note de Mihaela Ghiță și Ciprian Șiulea), care devoalează și alte forme de expresie stilistică și o atitudine de spectator angajat. Eseurile-articole-mărturii-proze chiar foarte frumoase sînt de diferite calibre și au apărut în diverse publicații.

Cum am împușcat un elefant se deschide cu mai multe texte care ilustrează perioada imediat următoare întoarcerii scriitorului din Birmania, cînd și-a impus traiul în sărăcie, asumîndu-și desconsiderarea celorlalți și toate consecințele unei astfel de vieți precare. În Azilul de noapte, de pildă, este zugrăvită în detaliu existența zilnică a vagabonzilor, ritualul intrării în acest așezămînt pentru cei fără adăpost, hrana infimă, mizerabilă, deposedarea azilanților de țigări și de alcool, frigul, desconsiderarea, animalizarea sub imperiul satisfacerii unor minime nevoi fiziologice. Ochiul vigilent al ziaristului se întrezărește din fiecare pagină, observînd și criticînd atitudinea arogantă a vreunui angajat sau risipa de hrană din bucătăria azilului, mîncarea fiind azvîrlită la gunoi în loc să fie împărțită celor în nevoie. În La zdup, ochiul interior înregistrează fauna închisorilor, bețivii jalnici sau pe cei glumeți, procedura rapidă de la judecătorie, celulele reci, insalubre etc.

George Orwell însă este mai mult de atît, iar cartea de față, Cum am împușcat un elefant, este o colecție de eseuri menite să ofere publicului o perspectivă mai largă asupra autorului. Textele surprind momente-cheie din biografia lui Orwell, atitudini, preferințe, principii de viață, observații astfel încît o asemenea lectură devine un exercițiu de luciditate. Orwell nu mai este doar un autor canonic, un nume deja confirmat de critici, el este acum sub ochii tuturor un călător ce a lăsat în urmă dovezi răsfirate ale micilor sale descoperiri și suferințe.