Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez

Hoinar prin România constituie un amestec de eseu, reportaj și literatură, care permite o reflectare adesea inedită a realităților românești, a diverselor noastre straturi de istorie și de cultură. (...) Reportaje, povești, confesiuni, dialoguri, chipuri de oameni, instantanee de tip fotografic, reflecții despre călătorie și actul scrierii, melancolii, nostalgii, tristeți, asociații suprinzătoare (vița-de-vie a vecinei amintește, de pildă, de grilajele lagărelor de concentrare), revelații fundamentale – se strîng toate în liniile unui portret al României și al unui francez hoinar prin ea.

Cel mai interesant e punctul de pornire – o Românie înspre care se evadează. Dintru început aşadar, în loc de a fi un punct dinspre care se evadează, aceasta devine promisiunea unei dezertări dintr-o lume occidentală în care solipsismul e obsedant. Un solipsism ca o cădere în sine, fără deturul prealabil prin ceea ce s-ar numi multiplele stări ale existenţei. Acestea devin în carte „documentarist, călător, exilat, expatriat, hoinar, şomer, cartitor, conţopist“ (p. 8-9). Trecand prin acest spectru, convingerea că nu există ficţiune se impune de la sine: şi anume autorul afirmă că orice povestire e o extragere la rece realului, distilare a propriei experienţe. Scrisul, mai mult, nu are o funcţie utilitară, el e artificiul magistral care face ca lumea să nu se răstoarne în sine. (…)

Aşadar, ceea ce punctează lectura „jurnalului“ sînt următoarele marcaje: surprinderea detaliului aparent insignifiant, meditaţiile asupra memoriei, călătoriei şi scrisului, confruntarea cu momentul destabilizator, care pentru autor înseamnă în cele din urmă aventura.

Ceea ce te va atrage la această carte este magia unor descrieri. În ochii lui Gregory Rateau, străzi, cartiere, parcuri, sate capătă metamorfoze la care nici nu te-ai fi gîndit. Te vor surprinde impresiile lui. Anumite cartiere vechi din micul Paris nu mai sînt ceea ce par. Ele amintesc de labirintul urban moștenit de spaniolii din Sevilla de la mauri. Cele mai savuroase pagini rămîn totuși acelea dedicate unor tipologii umane pe care ai fi tentat să le ocolești. În loc să strîmbe din nas, Gregory Rateau se arată prietenos, ireal de răbdător faţă de semenii mai puţin manieraţi.

Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez rămîne o lectură precum o gură de oxigen necesară în zilele în care te simţi epuizat, mai ales psihic.

Paginile lui Rateau sugerează, insistent, o discrepanță semnificativă între cele două Românii, generînd fiecare cîte un modus vivendi aparte. Chiar dacă mirajul „călătorului francez” se apropie de ceea ce imagologia literară numește manie (cel mai probabil, caracteristica acesta a perspectivei sale se datorează faptului că volumul a fost destinat publicului francez, iar optica depreciativă la adresa Parisului trebuie citită ca o critică adusă societății pariziene), Grégory Rateau nu e lipsit de spirit critic față de România. Colecția de texte-metrou reușește să cartografieze cîteva elemente-cheie pentru realitățile sociale și politice din România contemporană, meritul autorului (și călătorului) fiind de a vedea (și de a scrie – ceea ce nu este același lucru) mult dincolo de stereotipurile cu care străinii descoperă, cel mai adesea, România ca destinație turistică, exotică, misterioasă (asemenea unui clișeu bine construit).

În timpul diferitelor evenimente la care am participat, am cunoscut mulți oameni care au fost foarte entuziasmați de această carte. Și presa a primit cartea cu multă deschidere. Trebuie să menționez că scriitorul Jean-Jacques Rousseau m-a inspirat în scrierile mele, acesta este o declarație de dragoste pentru teritoriul copilăriei. Simt că, astfel, românii au redescoperit percepții despre propria țară pe care le-au uitat uneori.