Neliniște

(…) deşi romanul are destule detalii ce ţin de intimitatea familiei, impresia finală e că se păstrează un echilibru atît în privinţa ataşamentului pentru unul dintre părinţi, cît şi în legătură cu cît de mult se poate face public din tot ce ar fi interesant în legătură cu Liv Ullmann şi Ingmar Bergman. (…)

Romanul lui Linn Ullmann e ca o durere plăcută. E o lamă fină cea care produce tăietura de aici, o lamă care separă lumea mamei de cea a tatălui şi permite unei linişti aproape nefireşti să se reverse peste un trecut greu de înţeles.

Neliniște este un roman despre memorie și uitare, despre dragoste și distanțe, despre părinți și moșteniri de familie, despre ceea ce e vizibil și ceea ce rămîne ascuns.

Mai întîi a fost o carte pe care regizorul Ingmar Bergman și Linn Ullmann, jurnalistă și scriitoare, și-au propus să o scrie împreună. Nu au mai scris-o. La opt ani de la moartea lui Bergman, Ullmann a publicat acest roman – cronica unei familii neobișnuite, în centrul căreia se regăsește chipul tatălui. (...) În forma sa finală, cartea radiografiază – cu minimalismul specific artei nordice și cu o incontestabilă finețe a decupajului – spațiul personal al autoarei acolo unde acesta se intersectează cu existențele părinților săi. Însă personalitatea lui Bergman – Bergman-omul, Bergman-tatăl – acaparează prim-planul. Detaliile vieții personale a cineastului devin centrul de greutate al romanului. Și nici nu ar fi putut să fie altfel.

Cartea pe care v-o reco­mand e un roman autobiografic despre iubire filială, singurătate și relații de familie anormale. (…) Dar Linn Ullmann e ro­man­cieră și, chiar dacă scrie des­pre oameni reali, reușește să-i fic­ționalizeze cu mijloace literare care le insuflă viață, cu tot ce în­seam­nă bucurie, suferință, pa­si­uni, nevoie de independență, mo­men­te cruciale în ea. Cartea e al­că­tuită din fragmente de lun­gimi variabile, necrono­lo­gice, montate ca un film în care alternează scene realiste cu sec­vențe evanescente, năs­că­toare de emoții trans­misibile. 

Neliniște este o adevărată bijuterie, un volum autobiografic care se joacă adesea cu artificiile literaturii în încercarea de a reconstitui perspectiva „fetiței”. Relatările autoarei sînt de o frumusețe copleșitoare, un amestec de tristețe și duioșie, de regret și bucurie din care se încheagă relația cu tatăl, celebrul regizor suedez Ingmar Bergman.