O sută de nume (Ediție cartonată)

Este prima carte scrisă de Cecelia Ahern pe care o citesc. Nu îmi dau seama dacă este și printre cele mai bune cărți ale ei, sau dacă celelalte sunt scrise în același stil.
N-aș putea spune că nu mi-a plăcut povestea. Mi s-a părut un subiect interesant, sensibil și prin care autoarea își arată interesul profund față de ființa umană: cu bune și cu rele, cu părțile luminoase și întunecate care pot conviețui în aceeași persoană. Dar mai ales, avem de a face cu un subiect original și destul de provocator.
Personajul principal este Kitty, o jurnalistă ambițioasă. Kitty este prezentată într-un moment de cumpănă al vieții ei: făcând publice niște informații eronate, aproape distruge cariera unui om. Astfel, imaginea lui Kitty ajunge să fie asociată cu scandalul și goana după audiență fără scrupule. Acest lucru îi aduce de asemenea o grămadă de dușmani. Peste noapte, Kitty rămâne fără job, fiind în pericol să piardă chiar și colaborarea cu revista lui Constance. Aceasta e prietena sa apropiată care moare de cancer, încă de la începutul cărții. Dar nimeni nu mai dorește să facă publicitate unei reviste în care scrie o asemenea ființă deplorabilă, nici măcar actualii proprietari ai revistei lui Constance. Pe lângă dezastrul iminent din carieră, Kitty se confruntă cu o serie de probleme pe plan personal: ruperea relației cu iubitul ei și antipatia proprietarilor garsonierei în care locuiește, care este asaltată în permanent de „hateri”.
Un detaliu important: Constance, a început să adune din timpul vieții informații pentru un articol deosebit. Însă singurul lucru pe care l-a lăsat în urmă este o listă cu o sută de nume. Pornind de la aceste nume, care pot avea sau nu ceva în comun, Kitty vede unica șansă de a mai putea colabora la revistă: scriind în numele lui Contance, fosta directoare a acesteia, articolul pe care ea nu a mai apucat să-l scrie.
Cu acest scop începe aventura lui Kitty prin lista cu o sută de nume. Timpul este limitat, aproape imposibil de a contacta atâția oameni, de a vorbi cu ei și de a afla ce anume au în comun. Și chiar dacă pare o nebunie pentru noi cititorii, povestea înaintează în mod tenace cu contactarea primelor persoane din listă.
Cecelia Ahern nu a lăsat detalii neacoperite și a dus povestea până la capăt. Scrierea unei cărți cu asemenea subiect și acțiune mi se pare la fel de crunt de dificil ca însăși sarcina personajului Kitty. Dar autoarea dovedește o ambiție – zic eu – ieșită din comun, fabricând o poveste coerentă, dintr-o cantitate copleșitoare de detalii.
Cartea nu e dificil de citit dar nici nu vom parcurge o sută de povești individuale, ale tuturor persoanelor de pe listă. Doar câteva vor avea onoarea, creând câteva micro-narațiuni, legate de povestea pricipală, cea a lui Kitty.
Nu pot să zic că aceste micro-narațiuni m-au impresionat foarte tare. Poate din cauză că fiecare a avut un loc limitat în ansamblul cărții. Efectiv nu a fost loc de dezvoltare pentru toate, deși autoarea încearcă să ne apropie de fiecare personaj de pe lista lui Constance. Ca idee, părerea mea e că sunt prea multe povestioare care nu au loc să se dezvolte, iar acțiunea fiecăreia este prea intens definită pentru dimensiunea lor. La acestea se adaugă și povestea lui Kitty, prin care aceasta realizează imposibilul: de a scrie un articol complex, plin de substanță, fără informații, în timp ce este hăituită de susținătorii persoanei pe care a defăimat-o și amăgită de bărbații din viața ei. Povestea lui Kitty este totuși mai interesantă, ca să zic așa. Este un personaj ale cărui încercări dificile ne pot crea speranță că viitorul poate fi mai bun. Chiar și în cele mai nasoale condiții.
Având în vedere genul de scriere, precum și celelalte romane ale Ceceliei Ahern, mai mult decât celebre, pot spune că voi mai citi pe viitor cărțile ei, chiar dacă „O sută de nume” nu m-a dat pe spate. Poate e de vină și cinismul care s-a instalat treptat în mine, astfel nu mai percep subiectele sensibile și emoționale cum o făceam odată.