Iubire

Este prima carte a lui Toni Morrison – laureata a premiului Nobel pentru literatura – pe care am pus mana. Si, dupa cum s-au prezentat lucrurile intre mine si ea, ma tem ca urmatoarea interactiune se va produce peste mult, mult timp.

Recenzii de cinci stele sunt din belsug pe Goodreads. Cartea – si autoarea ei – sunt recomandate cu caldura. Ma gandesc ca si asta e un motiv pentru care oamenii nu au dat recenzii mai putin favorabile: fiindca s-ar fi perceput ca “nu inteleg ei, dom’le, cartea”. Dar recunosc, acelasi lucru il pot spune si despre mine: nu am inteles, dom’le cartea! Nu am inteles-o deloc, iertata fie-mi ignoranta.

Inceputul pare ok: intr-o localitate aflata la ocean, o tanara cu aer usuratic soseste pentru a se angaja ca ingrijitoare la batrana doamna Heed – fosta sotie a lui Bill Cosey. Bill Cosey este prezentat ca o amintire fascinanta si seducatoare a trecutului: fost proprietar de hotel, afemeiat si cu numeroase defecte, a reusit totusi sa ramana in mintea si inima a mai multor femei. Acestea relateaza pe rand propria perspectiva asupra lui Bill Cosey dar si asupra celorlalte “rivale”, Fiecare a avut un rol definitoriu in viata lui Bill: una i-a fost iubita, una pupila, una – mama pupilei, una servitoare parca, iar una chiar nu stiu ce a fost.

Si mai sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc – si nu mi le-am amintit nici in timp ce citeam cartea – fiindca stilul autoarei este unul la limita imposibilului. Daca asa sunt scrise si celelalte carti, ma tem ca relatia mea cu Toni Morrison nu va ajunge prea departe. In timp ce citeam, vedeam ca apar personaje carora nu li s-a facut prealabil nici o introducere. Actiunea ajungea in anumite puncte pe care celelalte pagini nu le justificau. Asta face ca lectura sa para usor obositoare si ilogica.

Nici subiectul nu frapeaza, chiar daca este original. Bill Cosey, marele “mahar” este prezentat retrospectiv ca avand o relatie cu o fata de cincisprezece ani – Heed – el avand in jur de cincizeci. Chiar daca fata trece de la viata de mahala si saracie lucie la o viata in lux, nu mi se pare justificata legatura lor in niciun univers imaginabil. Apoi mai este si rivalitatea dintre ea si Christine, care din motive nu destul de clare – dureaza pana cand cele doua au varsta senectutii. Mai e si Vida, care locuieste cu sotul ei si care desi este printre primele personaje care apar in carte, nu pare sa aiba un rol esential. Apoi mai e si I., o femeie-simbol care apare ca un fel de narator in carne si oase, dar care are replici si pareri inainte de a ni se comunica orice despre ea – de exemplu faptul ca exista.

Cum ar fi ca in mijlocul acestei recenzii sa incep sa va vorbesc despre gatit sau despre persoana mea? Exact asa se simte cititul acestei carti: cu un fir al logicii interupt, care poate fi greu urmarit. Finalul se vrea emotionant, dar e greu sa simti vreo emotie ca cititor dupa ce de-a lungul povestii nu ai fost miscat si nu ai putut nicicum sa te apropii de personaje.

Dupa cum am spus, imi este greu sa justific laudele la adresa acestei carti, chiar daca am remarcat ca si alti cititori au avut probleme sa urmareasca logica actiunii. Sunt de apreciat totusi exprimarea poetica, ironia usoara si pragmatismul, de care autoarea s-a folosit din plin in povestire. Sunt convinsa ca o scriitoare care te poate baga in ceata la un asemenea nivel, in mod voit, stapaneste arta scrierii. Dar consider ca produsul artistic trebuie sa fie intotdeauna accesibil, altfel mesajul nu mai este comunicat si se pierde in neant.