Hotul cuantic

A trecut o vreme de când nu am mai citit o carte care să treacă așa repede la subiect și în același timp să fie și inteligentă și fascinantă.

Hannu Rajaniemi reușește în „Hoțul cuantic” să scrie o carte care cere să fie citită măcar de două ori. Mă informasem puțin înainte și părerile erau împărțite. Cititorii criticau jargonul științific aruncat de-a valma fără multe explicații, așa că mă așteptam la o carte greoaie, precum unul dintre acele romane hard-sf. Nu a fost așa. Am citit-o pe nerăsuflate iar în momentul în care am ajuns la final, primul impuls a fost să reîncep lectura de la început. Știam că aș fi înțeles mai multe la o a doua lectură.

Cartea în sine este un space-opera fără multe pasaje dedicate explicațiilor. Tu, ca cititor, trebuie să extragi informații din context, asta fiind partea cea mai interesantă. Să te imersezi în lumea perfect conturată de autor, să devii personaj al acelei ere și să nu fii tratat ca un simplu cititor.

Pe scurt premisa este că Jean le Flambeur, să-i zicem un hoț de talie „mondială” este ajutat să scape dintr-o închisoare criptocuantică de Mieli și nava ei cu personalitate pentru a o ajuta să fure ceva. Însă înainte să dezvăluie ce e acel ceva, Mieli trebuie să-l ajute pe Jean să-și recapete memoria și sinele său din trecut. Așadar, prima oprire și locul unde toată acțiunea acestui roman (primul din serie) se va desfășura este planeta Marte, orașul Oubliette.

Recunosc, primele o sută de pagini le-am citit fără să înțeleg absolut nimic, pe ce lume sunt, motivația personajelor, cum se integrează interludiile cu restul poveștii. Și cumva, tocmai aici a constat farmecul. Aproape de final, la bătălia finală obligatorie, când am început să înțeleg societatea descrisă, limitele și posibilitățile tehnologiei cuantice existente, acțiunea a intrat puțin în banalitate. Însă finalul m-a lăsat cu și mai multe întrebări și mi-am dat seama că nu am văzut decât un singur oraș dintr-o lume care este mult mai ciudată decât pare. Aștept cu interes să citesc și celelalte două cărți, ceea ce înseamnă că aș putea să zic vreo două vorbe despre traducere. A fost bună și nu am sesizat inconsecvențe. totuși, trebuie să țin cont de faptul că sunt obișnuit cu termenii din fizica cuantică care nu au o traducere prea elegantă în limba română și de obicei se preferă păstrarea acestora în original.