Cititorul din pestera

În cartea de față avem de-a face cu un puști de vreo 15 ani ce s-a alăturat unei găști ce se ocupă cu furtișaguri prin oraș. Întrucât părinții lui sunt prea ocupați de propria lor persoană și de divorț, aceștia își negliează copilul, iar acesta umblă hai-hui și o ia pe-o cale greșită. În urma unui furt, puștiul crede că este urmărit de poliție și fugind cât îl țin picioarele se adăpostește pe-un vas. Când iese din ascunzătoare observă că vasul e deja departe de mal și dă peste stăpânii vasului, un fel de pirați am putea spune, care îl iau cu ei în călătoria pe mare. Într-o cameră a corabiei, puștiu găsește câțiva saci imenși plin cu cărți, iar mai apoi află că pirații sunt în căutarea unei creaturi numită Anibalector și aceea era momeala. Cum totul i se pare mai mult o legendă, șeful vasului îi explică puștiului mai multe despre Anibalector și îi arată harta care indică locul unde se află, asta după ce i-a câștigat încrederea salvând-o din apă. Peste câteva zile, puștiul ajunge pe insula creaturii. Cum ajunge mai exact nu e foarte detaliat în carte, totul e descris ca și cum ar fi fost învăluit într-un abur, însă eu cred că e mai mult vorba de-o furtună pe mare. Anibalector îl găsește și îl ia în peștera sa, care, spre surprindea puștiului, e plină cu cărți. Tot ce a auzit pe vas e adevărat, creatura citește, de aici și numele său, Anibalector – animal lector! Inițial puștiul era speriat ca nu cumva acesta să-i facă vreun rău, însă se pare că Anibalector prinde drag de puști și încearcă să-l introducă în lumea cărților, căci se pare că până acum nu citise mai nimic. De aici începe farmecul cărții, aș putea spune. Modul în care Anibalector vorbește despre cărți și îl face pe puști să citească, să prindă drag de ele și mai ales prietenia ce se leagă între aceștia doi sunt de-a dreptul emoționante. Pirații găsesc într-un final peștera, îl salvează (cred ei) pe puști și îl capturează pe Anibalector, ce ajunge mai apoi într-o grădină zoo. Totuși, puștiul consideră că îi este dator prietenul său și astfel îl ajută să evadeze din cușca în care era închis. Pe lângă faptul că această carte ar putea fi o inițiere în lectură pentru cei ce nu au descoperit pasiunea pentru citit, am putea cu ușurință să comparăm povestea lui Anibalector cu cititorii din societatea de azi. Tot mai multe studii arată că se citește din ce în ce mai puțin (deși eu nu cred) și sunt multe circumstanțe în care cititorii sunt priviți ca pe niște creaturi ciudate (probabil ați întâlnit și voi privirile mirate ale celor din jur atunci când citiți prin mijloacele de transport ori când stați la rând pe undeva). Trăim într-o societate în care televizorul și internetul primează, iar cărțile nu mai sunt răsfoite și căutate ca altădată, așa că ar trebui să ieșim din “peșteră” și să arătăm lumii că încă suntem mulți cititori, să le explicăm de ce e lectura așa plăcută, cum a făcut și Anibalector cu puștiul, și astfel poate vom fi mai mulți iubitori de carte! “Vorbitul e ca tenisul, ori chiar ca ping-pongul, ca să nu mai pomenim de șah sau de dame: fără parteneri n-are prea mult haz.” “Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâiești la un perete vorbitor.” “Timp și răbdare, două lucruri care, împreună, fac aproape cât inteligența.” „Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată (ori să nu te scoată) din toropeală. (…) O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini și tâmpenii, nu. Asta-i diferența dintre a călători și a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură cască. (…) Și a călători are, aproape întotdeauna, mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ți se pare?” “Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecție.”