Cimitirul

Auzind că a fost votată drept cea mai bună cartea a anului 2013 (pe unele site-uri de specialitate), mă aşteptam să fie o carte bună, dacă nu chiar foarte bună, de aceea am şi dorit să o citesc. Trebuie multă răbdare, indulgenţă, perseverenţă şi multe lămâi sau eventual apa ca să poţi duce lectura până la capat. Eu aşa am reuşit!

Adrian, acest tânăr dezorientat, care ştie să dea sfaturi bune dar nu ştie să le folosească şi în viaţa lui, se mută în Londra sperând la un loc de muncă mai bun. Totuşi, negăsind foarte multe opţiuni pe placul lui, ajunge să se angajeze ca administrator la cimitirul de lângă blocul în care locuia. Iniţial, aplică pentru acest servici din amuzament şi totodată lipsă de alternativă, însă pe parcurs îşi dă seama că e un post perfect: puţină muncă, bani suficienţi, proximitate şi astfel începe să-i placă.

Dacă ar fi să elimin din roman aventurile lui conjugale şi extraconjugale, pline de amănunte picante şi absolut fascinante (sunt ironică, bineînţeles), aş putea să-l consider pe Adrian un prieten bun, o persoană sensibilă ce în mare parte deţine anumite cunoştinţe şi teorii destul de bine închegate dar şi le schimbă sau şi le contrazice destul de des. Din destăinuirile lui se poate observa faptul că unele lucruri fie îl obsedează (viaţa sexuală, banii), fie încă încearcă să le înţeleagă (Dumnezeu, dragostea, viaţa, moartea) sau îl înspăimântă (frica, timpul).
În afară de aceste puţine şi scurte aprofundări pe care le face, tot firul narativ al romanului este presărat de cuvinte şi secvenţe obscene ce mi se par atât irelevante cât şi prea exagarate. De aceea, nu aş recomanda cartea decât acelora care au stomacul tare şi un umor fără margini. În rest, pot spune că nu e nici pe departe cea mai bună carte a anului 2013, încă mă gândesc cum cei de la editură au permis tipărirea ei.
PS: Cel mai frumos “citat” a fost ultimul cuvânt al romanului: SFÂRŞIT.