Mi-a luat mai mult de o săptămână să citesc cartea asta minunată, iar asta pentru că, pe de o parte, n-am avut atâta vreme câtă mi-ar fi trebuit ca să profit mai mult de carte, dar pe de altă parte și pentru că am încercat să trag de fiecare pagină, să nu ajung la final prea repede. Și eu îmi doresc foarte rar să trag așa de fiecare pagină, să-i amân finalul, care mă face în același timp extrem de curioasă. Cartea se apropie de 500 de pagini și e foarte reader-friendly, are o copertă cartonată foarte fain ilustrată și pagini moi, grosuțe, care - nu știu neapărat de ce - m-au dus cu gândul la infinitele posibilități ale existenței care se ascund în viața cuiva, la layere existențiale și la teoria multiversului. „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”a apărut în 2017 în colecția Fantasy a celor de la Editura Paladin. Știu că motivul poate fi că e atât de nou apărută, dar n-am prea văzut-o pe la cititorii de pe net pe care-i urmăresc constant. Și mă întreb, cu mare părere de rău, de ce. Cartea spune povestea lui Harry August, un bărbat kalachakra care, după ce moare, se naște iar, în aceleași condiții și din aceiași părinți ca prima dată. În general trece prin aceleași experiențe, deseori face aceleași greșeli, până când un mesaj transmis dintr-un kalachakra în altul îl face să descopere că sfârșitul lumii, inevitabil oricum, se produce în fiecare viață tot mai devreme față de cum ar trebui. Iar asta nu se întâmplă de la sine, ci cu „ajutorul” unui alt kalachakra, de această dată diabolic, cu care Harry August are, pe parcursul câtorva vieți, diverse relații - de la ură la prietenie, îi este când partener și devotat, când dușman care-l „vânează” pe răufăcător. Povestea este destul de complicată, cu multe ramificații, cu întoarceri în timp, cu switch-uri între viețile lui Harry, însă totul este foarte bine scris, plauzibil (m-am visat în pielea lui Harry și nu mi-a displăcut deloc ideea de a avea la dispoziție un număr infinit de vieți pentru a repera și repara greșelile), coerent și plin de idei și posibilități ingenioase. De exemplu, un kalachakra nu poate fi ucis. Teoretic, căci practic se poate găsi „portița” prin care, împiedicându-l să se nască într-o viață, dispare din toate celelalte. Sau ștergerea memoriei ultimei vieți, astfel ca la următoarea naștere să nu mai revină amintirile din viața precedentă - la unii funcționează, la mnemonici nu. Mi s-a părut tare, tare interesantă posibilitatea de a face alegeri „în cunoștință de cauză”, de cele mai multe ori, deși asta nu garantează un curs complet diferit al existenței. Pe de altă parte, schimbând ceva aparent insignifiant, poți ajunge să distrugi o civilizație întreagă, așa că efortul tău de a nu scăpa înghețata pe care data trecută ai scăpat-o poate să ducă, să zicem, la explozia unui oraș întreg. Sau cam așa, dar cine să mai țină cont dacă individul se pune, în mod automat, pe primul loc atunci când i se întrevăd ceva posibilități de a modifica ceva deja întâmplat. Seamănă cu o povestire zen pe care am citit-o din întâmplare zilele trecute, cu un discipol și un maestru care merg împreună pe o cărare pe care discipolul aproape calcă pe o broască pe care o salvează în ultima clipă, o ia de pe cărare și o mută-n iarbă. Iar maestrul îl ceartă pentru că a intervenit în ceea ce, poate, trebuia să fie. Discipolul, intimidat, ia broasca și o pune la loc, moment prielnic pentru ca maestrul să-i repete că nu a înțeles nimic despre intervențiile în cursul faptelor, pe care discipolul iar le schimbase. Cam același lucru se întâmplă și-n „Primele cincisprezece vieți ale lui Harry August”, micile influențe au potențial, desigur, de ”butterfly effect”, doar că lui Harry August nu i se prea atrage atenția asupra a ceea ce decide să facă. Și-n orice caz, cât de multe poți să-i reproșezi când tot ce urmărește el este, de fapt, amânarea sfârșitului lumii?