Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu (2 volume)

(...) mi-am dat seama ca noi, romanii simtim in mod indiscutabil o fascinatie/admiratie fata de Polonia, poporul polonez si, mai ales, momente din istoria polonezilor. M-am intrebat care este motivatia acestui fenomen interesant. Evident, nu numai romanii au admirat istoria destul de tragica a poporului polonez, aceste sentimente fiind prezente in intreaga lume si mai ales in Franta si lumea anglo-saxona, terenurile predilecte ale imigratiei poloneze. Lumea libera a resimtit admiratie romantica amestecata cu compasiune fata de toti revolutionarii fara speranta care, aparent, luptau cu morile de vint.

Fascinanta este povestea unirii Poloniei si Lituaniei – cine ar fi prezis ca aceasta avea sa dureze atit de mult si sa influenteze destinele ambelor popoare, si a celui polonez si a celui lituanian, atunci cind astfel de uniunii erau la ordinea zilei, dar efemere? Actul fundamental care a condus de la o uniunea monarhica personala sub dinastia Jagelloniana (ultimul rege al acestei dinastii Sigismund August nu avea mostenitori) la o uniune constitutionala a avut loc in anul 1569, cind Polonia si Lituania, dat fiind pericolele comune care le pasteau, au acceptat Rzeczpospolita – republica-confederatie, cu o politica unica, indivizibila, un singur rege ales (e drept, pe viata, dar putini regi aveau norocul sa traiasca mult in Evul Mediu!) si nu nascut, un singur Seim, o singura moneda etc.

Intregul comert cerealier din bazinul Vistulei se scurgea catre Danzig, unde se aflau 500 de negustori locali, portul avand cea mai mare populatie din Republica la 1600 cu 50.000 de oameni (de cinci ori mai mare decat capitala regala de la Varsovia si de trei ori mai mare ca Cracovia si Poznan), iar de aici catre Anglia, Provinciile de Jos. In secolul al XVII-lea in urma razboaielor (in perioada 1648-1660 Uniunea a pierdut un sfert din populatia ei!) si ciumei, comertul cerealier a decazut si, odata cu el, intreaga economie a Uniunii, prevestind intr-un fel disparitia ei in secolul urmator.

„In Republica polono-lituaniana s-a inregistrat un proces ireversibil de regres economic. Pana in 1750, economia Republicii era considerabil mai slaba si locuitorii ei mult mai saraci decat cu doua sute de ani inainte.”

Relevanta nu numai pentru ceea ce era rusul medieval, dar si cel contemporan, prea putin schimbat, este imaginea pe care o aveau polonezii din secolele XVI-XVII fata de muscali, asa cum reiese din capitolul dedicat de Norman Davies diplomatiei Uniunii polono-lituaniene.

Istoricul Norman Davies, specialist in istoria Poloniei, dar avind suficiente cunostinte de istorie britanica si, in mod particular de istorie irlandeza, face deseori trimiteri la aceste asemanari intre cele doua popoare (…) Nu trebuie sa inlaturam doza de umor a profesorului englez care, indiferent cit de citit ar fi, nu are cum sa nu pastreze citeva celebre clisee engleze anti-irlandeze. Insa intr-adevar cele doua popoare au destule elemente comune, cit si un traseu istoric cu multe puncte de intersectie, cu atit mai greu de conceput cu cit cele doua tari sint totusi separate nu numai de o distanta geografica mare (Irlanda, cea de-a doua insula ca suprafata din Arhipelagul Britanic, iar Polonia in Europa Centrala si de Est, aceasta coordonata geografica -estul- a caracterizat mai degraba istoria polonilor pina in 1945 cind ea a fost mutata cu doua sute de kilometri mai spre Europa Centrala, oferindu-i-se teritorii est-germane precum Pomerania, Silezia), dar si de apartenta la cu totul alte grupuri lingvistice si etnice (celtic in cazul irlandez si slav in cazul polonezilor).
Un prim aspect care frapeaza si fascineaza este comparatia intre istoria violenta/insurectionala a polonezilor si irlandezilor. S-au scris tomuri intregi despre insurectiile, rebeliunile irlandezilor impotriva stapinirii coloniale engleze…

Voluntarii polonezi care s-au alaturat cauzei sale au ajuns sa lupte pentru inabusirea rascoalei sclavilor negri din Santo Domingo. Dezamagirea a fost mare caci „barbatii care se oferisera voluntar, pentru a servi in Legiune in speranta eliberarii Poloniei s-au regasit luptind in Caraibe, ca instrumente ale represiunii coloniale. Au murit cu miile de malarie, iar apoi, cei citiva oameni ramasi s-au predat britancilor.” Infringind militar Prusia, imparatul francez a reconstituit un Ducat al Varsoviei care avea 154.000 de kilometri patrati cu o populatie de 4,3 milioane de locuitori, un rest de stat polonez, un satelit al noii ordini pe care Napoleon credea ca o va impune Europei. „Ducatul avea rolul de a genera un numar cit mai mare de resurse, umane si financiare, pentru beneficiul Imperiului Napoleonian ca intreg. In 1808 s-a introdus serviciul militar obligatoriu. Toti barbatii cu virste intre 20 si 28 de ani erau inrolati pentru o perioada de minimum sase ani.” Armata Ducatului a crescut astfel de la 30.000 de oameni la 100.000 de soldati in ajunul fatidicei campanii in Rusia. Dezastroasa retragere a celebrei La Grande Armée a afectat direct contingentul polonez care a luptat cu mult curaj in areigarda franceza. Din cei 100.000 de soldati polonezi s-au mai intors, sase luni mai tirziu, 20.000.