Cele doua Europe

Descriere

Nu demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internaţională în centrul căreia se afla un scenariu de „if history”: ce va fi Europa peste cincizeci de ani? Au intrat în discuţie, fireşte, datele geopolitice ale prezentului şi cele ale unui trecut în care, acum alţi cincizeci de ani, continentul nostru era împărţit în două blocuri opuse ideologic, economic, politic şi militar.

Într-o ipoteză pe care am expus-o cu acel prilej şi care îmi pare şi verosimilă şi atrăgătoare, Europa viitorului va fi din nou divizată după acest moment de iluzorie unitate. Absolut iluzorie pentru că Europa consumeristă a Apusului şi Europa ideocratică a Răsăritului, sunt realităţi tangibile în fiecare zi, într-o comunitate unde zona monedei euro cunoaşte o criză fără precedent – care merge până la ameninţări de excludere a unor ţări –, unde spaţiul Schengen devine restrictiv pentru raţiuni aparent bine întemeiate şi unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valéry de acum aproape un secol: „Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continentului asiatic”.

Răzvan Theodorescu

Fragment:
Nu demult, în aula Academiei Române a avut loc o dezbatere internaţională în centrul căreia se afla un scenariu de „if history”: ce va fi Europa peste cincizeci de ani? Au intrat în discuţie, fireşte, datele geopolitice ale prezentului şi cele ale unui trecut în care, acum alţi cincizeci de ani, continentul nostru era împărţit în două blocuri opuse ideologic, economic, politic şi militar.

Într‑o ipoteză pe care am expus‑o cu acel prilej şi care îmi pare şi verosimilă şi atrăgătoare, Europa viito­rului va fi din nou divizată după acest moment de ilu­zorie unitate. Absolut iluzorie, pentru că Europa consu­meristă a Apusului şi Europa ideocratică a Răsăritului sunt realităţi tangibile în fiecare zi, într‑o comunitate unde zona monedei euro cunoaşte o criză fără prece­dent – care merge până la ameninţări de excludere a unor ţări –, unde spaţiul Schengen devine restrictiv pen­tru raţiuni aparent bine întemeiate şi unde par a fi tot mai actuale cuvintele lui Paul Valéry de acum un secol: „Europa este, în realitate, o mică peninsulă a continen­tului asiatic”.

Cu siguranţă, într‑un scenariu geopolitic posibil, se va vorbi peste o jumătate de secol despre o Europă divizată şi încă inteligentă, care va fi un fel de anexă a unei Asii şi mai divizate, dar şi mai inteligente. Vechea realitate istorică şi culturală concentrată în formula „ex Oriente lux” îmi pare a fi recurentă azi, când Asia Centrală a fostelor republici turcofone sovietice repre­zintă marea bogăţie de resurse naturale de energie, când Siberia rămâne singura regiune a planetei unde se găsesc cele opt materii strategice – de la germaniu folosit în industria electronică până la cobalt utilizat în chimia nucleară –, când China este primul creditor al Statelor Unite, când India devine gigantul softului, când Japonia reprezintă avangarda tehnologică în aproape toate domeniile…

Mai trebuie adăugat, poate, că Europa nu se rezumă la Uniunea Europeană, că ea este invalidă fără marii jucători politici şi demografici care se numesc Rusia şi Turcia. Iar în momentul actual, când Islamul, ocolit de crize economice internaţionale, se trezeşte eclatant, această constatare nu îmi pare lipsită de însemnătate.

Vârsta Atlanticului, care a urmat, din Renaştere încoace, vârstei antice şi medievale a lui „Mare Nostrum”, a Mediteranei, pare a se încheia, ceea ce nu puţini isto­rici au prevăzut. Vârsta Pacificului şi a continentului asiatic care începe la est de Urali şi de Marea Caspică pentru a se încheia la Vladivostok, la Yokohama şi în Australia este pe cale a‑şi construi un viitor unde acest scenariu este extrem de plauzibil.

Europa va dura, va fi înainte de toate Europa regiu­nilor, continentul tradiţiilor umaniste, cel al unor mari descoperiri ştiinţifice, un superb teritoriu al nostalgici­lor instalaţi în amintitele tradiţii. Dar istoria cea mare se va face, probabil, în altă parte.

Aceste gânduri m‑au condus, mai demult, la discu­tarea celor două Europe complementare care, în mod limpede, spulberă iluzia unei Europe unice cu iz de cazarmă, ţine seama de criteriile etnice, economice, reli­gioase şi confesionale ce separă psihologiile comunitare, pune în lumină naţionalismele pozitive în cadrul unui internaţionalism globalizant.

Aceleaşi gânduri m‑au adus şi mai aproape, la isto­ria acestei părţi de lume pe care o studiez de o viaţă, anume Sud‑Estul european. Cel care poate fi „Europa noastră”, anume proximitatea geografică şi istorică a pământului românesc în toate cele patru puncte cardi­nale. Acolo unde au trăit antecesorii, unde evoluăm noi şi unde vor vieţui urmaşii. O Europă care este doar o parte – şi nu cea mai clementă – a Europei celei mari. Dar pe care trebuie să o cunoaştem cât mai bine, cât mai nuanţat pentru a ne accepta, în cele din urmă, pe noi înşine.