CURCUBEIE (vol. I si II)

Descriere

Popasuri ale tinereţii mele (volumul I)Patrick Leigh Fermor: Viaţa lui Matila Ghyka a însemnat o succesiune excitantă şi poate contradictorie, dar de fapt - şi dincolo de aparenţe - de încarnări armonioase ce se completau una pe alta. În Curcubeie, el aminteşte, privind dojenitor amuzat în urmă, că în tinereţe avusese ambiţia să devină un "om complet" al Renaşterii, asemeni lui Pico della Mirandola. În ciuda rezervelor sale, a ajuns exact aşa. Viaţa i-a fost o succesiune de sinteze: romantic cu clasic, ortodoxie cu catolicism, matematică şi poezie, geometrie şi electronică, fizică şi estetică, ceremonii şi viaţă boemă, reacţii ereditare şi liberalism dobândit, gândire întemeiată pe studiu şi teze ştiinţifice, cu noutăţi, ecuaţii în formă de sonete, precizia exegezei tehnice şi filosofice, cu fascinaţie pentru alchimia incantatorie şi subconştientă a limbajului, emoţie şi analize, magic şi raţiune, visuri şi logică. Am dreptate - mă întreb - să aflu în această înşiruire de antiteze reconciliante, ce se poate diversifica legătura unică între două extreme caracteristice? Să fie întâlnirea şi interacţiunea lumii fluide, hiperboreene a Moldovei cu claritatea luminoasă şi precizia Franţei? Fericit ca Ulise... (volumul al II-lea)Matila Ghyka: Paul Valéry mi-a permis să pun în prefaţa la Nombre d'Or o foarte frumoasă scrisoare, bogată în înţelesuri, trimisă după ce a apărut Esthétique des Proportions. Am fost foarte mândru, desigur, să-mi văd numele alăturat celui al contemporanului pe care îl admiram cel mai mult. Afecţiunea mea pentru Paul Valéry era poate mai abstractă decât cea resimţită pentru Fargue. Cu el simţeam că am privilegiul de a fi lângă un geniu la fel de universal şi de puternic ca Platon, fără ca din această cauză relaţia cu el să devină apăsătoare sau obositoare, deoarece era, aşa cum am lăsat să se înţeleagă, la fel de firesc şi de bine dispus ca şi Fargue. Ca şi acesta, se bucura de dulceaţa şi de frumuseţea vieţii din plin, dar cu un dram de melancolie datorat unei stări de spirit filosofice, care-l făcea să perceapă vanitatea onorurilor şi a succeselor. În ciuda scepticismului lui, dragostea îi părea a fi, în lumea iluziilor, iluzia cea mai valabilă ("chiar sclipirea unui sân gol ivit din cămaşă"). Ca şi Mallarmé, visa un ideal feminin aproape irealizabil; ca şi la maestrul şi precursorul lui, acest ideal închidea în el un amestec de curăţenie trufaşă şi senzualitate, ca reflectări ale arhetipului feminin ce-i obseda pe amândoi maeştrii.