Istoria Transilvaniei

Descriere

Ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată

Proiect editorial susținut de Banca Transilvania, apărut sub egida Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane și recomandat de Revista Sinteza.

Transilvania este astăzi o parte a României şi a Europei în acelaşi timp, dar, mai presus de toate, este patria primitoare a tuturor locuitorilor săi. Pentru prima oară în istorie, sunt acum premise reale pentru ca toţi locuitorii ei să fie şi să se simtă egali şi la ei acasă. Ţara nu mai este Transilvania de odinioară, dar urmele istoriei sunt peste tot. în trecut, au suferit şi au fost fericiţi, adesea în momente diferite, şi românii, şi maghiarii, şi germanii, şi evreii etc. Nici suferinţele şi nici bucuriile nu trebuie uitate. Amintirile trecutului sunt un patrimoniu de nepreţuit, iar păstrarea lor este un atribut al popoarelor civilizate. Entitatea transilvană este un dat al trecutului, dar, în acelaşi timp, ne însoţeşte peste tot, astăzi, sub ochii noştri. E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă lângă o bazilică romanică, lângă o biserică gotică şi lângă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc în care un locaş de cult ortodox este la câţiva paşi de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre convieţuirea paşnică decât despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru încrâncenare şi răzbunare, ci pentru destindere şi înţelegere.

Numele de Transilvania se va auzi însă mai des în acești ani, din mai multe motive: în 2014, s-au împlinit 100 de ani de când cam jumătate dintre toți românii de-atunci (din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina, Basarabia) au intrat oficial în Marele Război, pentru o cauză care nu era a lor, ci a imperiilor care-i stăpâneau; în 1916, adică acum exact un secol, intra în luptă și România, adică „treceau batalioane române Carpații” pentru „desrobirea neamului”, iar frații au ajuns să fie contrapuși fraților (moment reflectat literar de Liviu Rebreanu, în Pădurea spânzuraților); la 1918, prin cel mai important act de voință națională românească, provinciile românești – între care și Transilvania – s-au unit cu Țara; în 1919-1920, Conferința de Pace de la Paris a recunoscut pe plan internațional deciziile de unitate națională ale poporului român, ca și pe cele ale polonezilor, ale cehilor și slovacilor, ale sârbilor, croaților, slovenilor etc. Firește, aceste acte, ca aproape orice lucru omenesc, au fost fericite pentru unii și triste pentru alții. De aceea, ele, după un secol de la petrecerea lor, suscită și vor suscita interesul publicului, al unor specialiști, al mass-media, cu luări de poziție foarte diferite. în acest context, Transilvania va fi invocată și evocată tot mai des, motiv pentru care nu este de prisos să-i rememorăm trecutul.

Este evident că cea mai importantă chestiune implicată în carte pentru epoca modernă se referă la explicarea, pe baza izvoarelor, a apartenenței Transilvaniei la România. Cu alte cuvinte, cititorul este invitat să înțeleagă cum și de ce s-a ajuns la mișcarea de emancipare națională a românilor, care a condus la integrarea Transilvaniei în Regatul României. Acesta a fost procesul istoric fundamental al epocii moderne, înfăptuit de români (adică de majoritatea absolută a populației) și finalizat prin organele lor reprezentative, alese și desemnate în mod democratic, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Justețea acestei decizii de unire cu România a fost validată de istorie, prin confirmarea sa de către instanțele internaționale de după Primul Război Mondial și apoi prin alte foruri internaționale mai recente.

Autorii

* * *

Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și membru al Academiei Române. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, a condus şi Institutul Cultural Român din New York (S.U.A.), precum și Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din martie 2012, este Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este președintele Comitetului Național al Istoricilor din România și reprezentantul României în Comitetul Internațional de Științe Istorice. Membru în diverse academii și organizații științifice naționale și internaționale, visiting professor al unor universităţi din S.U.A., Franţa şi Italia, acad. prof. Ioan-Aurel Pop este, de asemenea, autor a peste cincizeci (50) de cărți, tratate și manuale, și a peste trei sute (300) de studii și articole, publicate la edituri de prestigiu și în periodice din peste 20 de țări din Europa, America și Asia. Temele predilecte de cercetare fac parte din domeniul istoriei medievale și moderne timpurii: instituții ale Transilvaniei, relații între Țările Române, națiunea medievală, raporturi româno-maghiare, paleografia latină și limba latină ca limbă a izvoarelor.

Ioan Bolovan este profesor universitar, conducător de doctorat și din 2012 prorector al Universității Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, precum şi cercetător științific I la Centrul de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române. Doctor în istorie din anul 1999, a obţinut premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române în 2002. Specializat în istoria modernă a României şi demografie istorică, având din 2015 funcția de președinte al International Commission for Historical Demography (Geneva), a publicat mai multe cărţi de unic autor și în colaborare la edituri din România, Franța, Germania, Olanda, Rusia, Cehia, Argentina, Italia etc., precum și peste 150 de studii în reviste și volume colective din ţară şi străinătate despre istoria populaţiei Transilvaniei, graniţa militară austriacă, revoluţia de la 1848-1849, istoria instituţiilor culturale, Primul Război Mondial etc.