ROMANUL CARTAGINEI, vol. I: HAMILCAR, LEUL NISIPURILOR

Descriere

Cartagina, anul 264 i.Hr…. Nori grei se aduna deasupra puternicei si magnificei cetati nord-africane, intemeiate cu aproape sase sute de ani in urma (814 i.Hr.) de fenicienii veniti din Tir. Dupa mai bine de trei veacuri de relatii pasnice, cele doua mari puteri mediteraneene, Cartagina si Roma, se precipita intr-o confruntare decisiva pentru suprematia in bazinul maritim occidental. Roma, sfidatoarea metropola de peste mare, incearca sa puna piciorul in insula Siciliei, amenintand asezarile negustorilor cartaginezi, raspandite in mai tot cuprinsul bazinului „marii de mijloc”. Curand, scapara si scanteia razboiului intre cele doua puteri, o inclestare sangeroasa, nemiloasa, si care ameninta sa dureze. Hamilcar Barcas (Fulgerul) (cca. 290-229 i.Hr.), la acea vreme tanar ofiter si vlastar al unei ilustre familii cartagineze, se arunca, cu elanul tineretii si cu certe calitati pentru cariera armelor, in lupta care sa faca sa triumfe orasul-stat natal. Alaturi de prietenul sau din tinerete, aprigul print numid Iuba, si de educatorul sau personal, inteleptul Epicide, Hamilcar strabate Mediterana in lung si-n lat, din Africa pana in Sicilia, ajungand pana in indepartata Hispanie, oriunde i se iveste ocazia ducand o lupta neimpacata cu Roma. Numit in anul 247 i.Hr. comandant suprem al fortelor terestre cartagineze din Sicilia, catre sfarsitul primului razboi punic (264-241 i.Hr.), reorganizeaza contingentul insular aflat sub comada sa si initiaza tactica luptei de uzura, ramanand neinfrant pana aproape de stingerea ostilitatilor. Puternica baza militara stabilita de el la Heirkte, langa Panormos, ca si cea de pe muntele Eryx devin amenintari dintre cele mai severe pentru romani, caci de acolo generalul isi conduce trupele, hartuindu-si neintrerupt adversarii, ocupati cu asediul oraselor Lilybaeum si Drepaneum, si executand pustiitoare raiduri chiar pe coasta italica, pana la Cumae, in Campania. Infranta in batalia navala de langa insula Aegates (241 i.Hr.) de catre romanii aflati sub comanda consulului Lutatius Catulus, Cartagina il trimite pe Hamilcar pentru a o reprezenta la tratativele de pace cu Roma de la incheierea primului razboi punic. Generalul revine apoi in patrie, unde se confrunta cu o alta mare incercare a vietii sale, inabusirea rascoalei mercenarilor cartaginezi. Nemultumiti de neplata soldei dupa repatrierea din Sicilia si reusind sa afle sustinerea unor triburi libiene si chiar pe aceea a unor orase punice (Utica, Hippa Diarrhytus), care acuzau hegemonia metropolei, peste 70 000 de insurgenti se pun sub comanda libianului Mathos si a grecului Spendios si, purtati de primele victorii, ajung pana sub zidurile Cartaginei. Este momentul in care, numit comandant al armatelor punice, Hamilcar intervine si reuseste, dupa trei ani de lupte teribile, in 238 i.Hr., supunerea razvratitilor si pedepsirea exemplara, pe cruce, a celor doua capetenii. Si, in timp ce mercenarii cartesc, iar preotii sangeroasei si rebotezatei vechi divinitati semite Baal-Moloch, Baal-Amon, impun tot mai multe sacrificii umane pentru a indupleca sortii, destinul lui Hamilcar isi urmeaza cursul implinindu-se. Tumultul armelor, mugetele elefantilor de lupta si vaierele mercenarilor – pacificati prin fierul armelor, infometare sau crucificare publica – devin fundalul pe care generalul cartaginez reuseste sa scrie o glorioasa pagina din epopeea patriei sale, o patrie care nu va intarzia sa-l incurajeze in viitoarea sa intreprindere, numindu-l mai intai, in anul 237, strateg al Libiei si al oraselor cartagineze din Hispania. Iar masura calitatilor lui Hamilcar avea sa fie data de politica avantata de cuceriri teritoriale aplicata de el in sudul peninsulei, compensand astfel pierderea Siciliei de la sfarsitul primului razboi punic si anexarea de catre romani, in cursul rascoalei mercenarilor cartaginezi, a Corsicii si a Sardiniei. Triburile celtibere ii dau serios de furca, dar imperiul colonial cartaginez din partea meridionala a acestui teritoriu prinde contur sub conducerea sa destoinica, la care ii face partasi pe Hasdrubal, ginerele sau, si pe cel mai mare dintre cei trei fii ai sai, Hannibal, cel pus inca de la varsta de noua ani – alaturi de ceilalti pui de lei ai sai, cum ii placea strategului sa-si numeasca baietii – sa jure ura vesnica Romei in fata altarului lui Baal-Amon. Moartea il ajunge pe Hamilcar la varsta de 61 de ani, in urma ranilor capatate in confruntarea cu tribul oretanilor, in apropiere de izvoarele raului Baetis.