Portretul unei familii turcești. O poveste din Istanbulul de altădată (ediţie de buzunar)

Marea placere in legatura cu amintirile lui Irfan Orga este ca termini cartea in acea stare fericita, dar paradoxala, in care te bucuri sa fi gasit un asemenea volum, dar esti trist ca nu mai urmeaza macar doua-trei pagini in acelasi mare fel. Iti induce acea „prea multa fericire” a lui Alice Munro, o betie a lecturii care te face sa rasfoiesti cartea in sens invers si sa-i mirosi paginile cu impresia ca e pe-acolo ceva praf de pe strazile Istanbulului de altadata. Te uiti la carte si parca vezi cum le arde casa, cum pleaca tatal si unchiul la razboi, cum se moare, cum se bombardeaza si cum se innebuneste, usor, dar sigur, pentru ca o mama cu doi copii e aproape coplesita de viitorul nesigur.

(...) cu atit mai surprinzator fiind marele sau talent, recunoscut, de altfel (prin numeroasele editii ale Portretului unei familii turcesti, scris in engleza si publicat in 1950). Totusi este evident ca, in complexitatea multiforma a acestor amintiri, marele merit pentru farmecul cartii revine mai ales atmosferei din Istanbulul de la sfirsitul imperiului otoman. Arta scriiturii e totusi instinctiva si, la un moment dat, cind realitatile descrise isi pierd culoarea, paleste si intensitatea cartii. Am remarcat si la Irfan Orga pregnanta personajelor feminine (la Orhan Pamuk mai putin „pe fata”), de parca am asista la un transfer de forte: autorul, cu o sensibilitate feminina, creste datorita unor femei aparent supuse, dar in realitate stapine pe situatie, chiar mai puternice decit barbatii.(...) Traducerea lui Marius-Adrian Hazaparu, la rindul ei nuantata si bogata, e pe masura acestei povesti in care, pina la urma, amintirile par presimtiri ale destinului.

Avem inca o frumoasa carte a memoriei. O lunga rememorare a copilariei, a adolescentei si a tineretii consumate intr-un spatiu fabulos: Costantinopol, capitala Bizantului si a Imperiului Otoman. Un timp al istoriei marilor seisme. Primul Razboi Mondial, destramarea unui imperiu, moartea tatalui, o familie turceasca si viata de zi cu zi intr-un oras potopit de trecut si de prezent deopotriva. Pilotul de vinatoare Irfan Orga, dedat la resuscitarea memoriei – mai de voie, mai de nevoie, daca raminea in Turcia si ajungea general, sa zicem, isi mai punea in miscare toate resorturile launtrice ca sa refaca acest traiect prin viata lui si a familiei sale? –, are un deosebit simt al detaliilor. Un rafinat simt al frazarii, amalgamind istoria mica si pe cea mare care alcatuiesc viata lui. Portrete in tuse tari – mama, bunica, culoarea rodiilor si parfumul caisilor infloriti de pe tarmurile Bosforului, militari, razboi, moartea la tot pasul. Un copil devine matur sub ochii nostri, un oras se dezvaluie tot sub ochii nostri. Edulcoratul fantast, subiectiv in exces si strict personal Istanbul al lui Orhan Pamuk are mult mai multa carne si singe in perceptia umana si urbana a lui Irfan Orga. Un Istanbul real si mult mai apropiat de realitatea dura, complexa care a creat faima orasului. Povestea vietii personale a pilotului/ scriitorului turc devine asemenea zborului unui pescarus in parcul dintre Sfinta Sofia si Geamia Albastra.

In ciuda modernitatii iminente, in ciuda vietii care il va exila pe autor in Europa Occidentala (in anii de dupa ultima pagina a acestei carti de memorii), parfumul Istanbulului de altadata nu paraseste niciodata sufletul lui Irfan Orga (numele de familie si l-a ales infigind la intimplare un ac pe o harta si nimerind pe riul Urga). Scrise cu talent literar si cu umor, povestile lui curg ca intr-un roman de aventuri, spumoase, savuroase, calde si nostalgice, atit dupa Istanbulul copilariei sale, cit si dupa cele doua femei vrednice care l-au crescut, mama si bunica, amintiri duioase de acum o suta de ani.

Descrierile sint atit de vii incit e imposibil sa citesti si sa nu vezi totul in fata ochilor. Pina si etapele prin care trece Ifram, crescind, sint evidente si povestea familiei sale arata altfel prin ochii lui la diferite virste. Iubirea lui pentru familie si simtul datoriei fata de acestia este o constanta in povestea lui, chiar daca se observa ades frustrarile provocate de o mama absenta si rece si o bunica putin rupta de realitate si excentrica. Naratorul este un fin observator al schimbarilor prin care trec relatiile dintre personaje (propria sa familie) si povesteste cu fidelitate tot ceea ce isi aminteste.