Fascisti, comunisti si tarani. Sociologia mobilizarilor identitare romanesti (1921-1989)

Descriere

Traducere de Camelia Runceanu.

în perioada interbelică, ca şi sub comunism, autorităţile române nu au încetat să glorifice „spiritul naţional” şi să înalţe valorile ţărăneşti. Aceste linii directoare comune sunt, în general, puse pe seama unui antagonism între populaţia majoritară şi grupurile minoritare. Cartea se înscrie împotriva acestei tip de lectură. Pentru a arunca o lumină nouă asupra crizelor de identitate române, este dezvoltată o grilă de lectură teoretică, care combină două variabile: dependenţa economică a României la nivel internaţional, rapoartele stabilite pe plan intern între lideri şi ţărănime).
"După prăbuşirea blocului comunist, istoricii au reînviat dezbaterea privind compararea celor două regimuri totalitare care au marcat în mod profund secolul XX. Atenţia s-a concentrat asupra celor două focare de propagare: Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Problema era de a şti dacă între Gulag şi Holocaust era o relaţie dialectică sau dacă erau fiecare produsul unei logici particulare.
Putem deplasa unghiul analizei luînd în considerare o ţară care a cunoscut în mod succesiv două experienţe totalitare: după ce a adăpostit o mişcare fascistă în perioada interbelică, România a fost inclusă în blocul sovietic şi s-a transformat în republică socialistă. Pentru a putea evidenţia cîteva trăsături comune celor două perioade, e necesar ca reflecţia să fie focalizată asupra acestor două registre precise: referinţele la identitatea naţională şi locul ocupat de ţărănime în cadrul discursurilor oficiale. în perioada interbelică, dar şi sub regimul comunist, conducătorii români au cîntat măreţia naţiunii; ei nu au încetat să glorifice figura ţăranului român. Cele două orientări au fost combinate, pînă într-atît încît să se prezinte drept aversul şi reversul aceleiaşi medalii." Antoine Roger