Vremea minunilor (ediție de buzunar)

Dupa mine, romanul e construit pe trei etaje: primul, cu experienta comunismului, cu toate problemele din acea vreme vazute prin ochii unui copil de zece ani, Alin; al doilea, drumul, motiv care avea sa devina recurent in romanele lui C.D.F., cu sperantele si incertitudinile firesti; al treilea, contactul cu lumea „cealalta”. Nu m-au atras atit primele doua etaje cit ultimul, pentru ca despre motivele pentru care nu functiona liftul sau de ce se lua lumina inainte de 89 s-a tot scris. Mai putin s-a „tatonat” pasul final, cum vedea omul scapat de regimul totalitar occidentul. Citindu-l pe C.D.F. mi-am amintit de Noapte buna, copii! (Radu Pavel Gheo), un reper din acest punct de vedere, si mi s-a parut foarte interesant faptul ca, in ambele romane, primul contact inseamna respingere, inadaptare. Dincolo, nu era miere, ci mai degraba dorul, cautarea unui mod de a fi pe care numai Romania, buna, rea, putea sa-l ofere. Peste ce am numit etaje, sta relatia tata-fiu, caruia i-a fost dedicat romanul, si maturizarea implicita a lui Alin, un fel de „mic print”, pina la un punct (…) Am gasit, tot in Vremea minunilor, si povestile unor iubiri timpurii – „Pulpele Annei sfredeleau apa, aproape asteptam ca parul ei brun sa se faca blond si sinii sa-i creasca inca o data pe-atit”, precum si un mod aparte de a face mai intim cadrul povestit. Amuzant, dar foarte realist: „La subsuori ii cresteau smocuri de par negru. Pe cer croncaneau escadrile de ciori”.

Vremea minunilor nu este scris sub acest aspect, nu are nimic inversunat, dureros, care sa primeasca o dimensiune nevrotica, obsesiva. Din contra: este un roman scris cu gingasie si ingaduinta fata de lumea de ieri, in care mi-am trait eu copilaria. Chiar daca in acest roman povestesc si de inbolnavirea mea, de dictatura sau de prima tentativa de a ramine in vest a tatalui meu. Un cu totul alt mod de a povesti si a ma raporta la trecut decit doamna Herta Muller, de exemplu, pentru care probabil cuvintul „exorciza” ar fi mult mai adecvat. Si totusi... nu pot exclude ca in intrebarea dumneavoastra nu ar fi un simbure de adevar. O obsesie exista: doar in toate romanele scriu in principiu despre Romania.