Ce-a vrut să spună autorul

Am incercat prin interviuri sa-mi lamuresc si mie, cronicarul literar, unele lucruri. Am avut astfel sansa sa-mi confrunt/verific teoriile si ideile critice, sa-mi satisfac curiozitatile pe viu. [...] Desi se exprima cu siguranta si pare ca a decriptat si inteles o carte, explicindu-i mecanismul si sensurile, cronicarul literar are si el dilemele si nesigurantele lui. In interviuri eu m-am folosit de ale mele pentru a crea un dialog cit mai semnificativ. Unele intrebari nu apartin doar cititorului care sint, ci cronicarului care sint si am si scris despre cartile autorului respectiv.

Atuurile cartii se vad, sper, din prima: 27 de scriitori raspund la intrebari legate de literatura si viata, confesindu-se si comentindu-se peste ani, lasindu-se prinsi in jocul unor exercitii de imaginatie.

Fata de interviurile pe care noi sau altii le realizam cu autorii din literatura romana contemporana, este clar ca un critic literar precum Marius Chivu are mai multe avantaje, pentru ca volumul in sine sa fie un „indreptar”, un punct de plecare in a cunoaste autorul din spatele operei, omul din spatele scriitorului, motivatiile pentru care au pornit pe drumul literaturii.

Din fiecare interviu, din fiecare raspuns la intrebarile lui Marius Chivu, aflam ceva de spre scriitor si lumea lui, despre opere si personajele sale, despre lumea literara si culturala romaneasca, despre oamenii din spatele cartilor, prietenii acestora si activitatile lor din afara literaturii. Unii au fost jucausi, altii seriosi, unii au fost intelegatori, altii au fost pretiosi si mai putin inteligibili, unii au fost la fel cum ni-i imaginam, altii au fost imprevizibili sau surprinzatori. Dar cu fiecare interviu, veti fi mai aproape de scriitorul adevarat.

Dar, fireste, sansa, placerea si chiar experienta de a sta fata in fata cu scriitorul, de a te conversa cu el pe o terasa sau la o cafenea sau la el acasa, astea nu vor fi inlocuite niciodata de nimic. Numai ca timpul, geografia si, cum spuneam, personalitatea oamenilor pot sta impotriva acestor intilniri. Si mai e ceva, sa nu confundam interviurile culturale cu cele politice, interviuri care sint niste confruntari in sine, care folosesc tactici si strategii, unde spontaneitatea, reactiile de moment, slabiciunile celuilalt sint esentiale, pentru ca acel dialog urmareste penetrarea discursului diplomatic si obtinerea unor afirmatii/informatii care pot avea repercusiuni majore. Vezi filmul Frost/Nixon (r. Ron Howard, 2008).

27 de scriitori din mai multe generatii discuta cu Marius Chivu despre arta scrisului, despre implinirile si frustrarile pe care aceasta le presupune, despre relatia cu criticii si cu cititorii, dar si despre viata lor privata, despre visurile si pasiunile lor mai putin cunoscute. Fiecare dialog este urmat de un update in care intervievatul isi comenteaza, dupa ani, propriile raspunsuri, povestind ce s-a schimbat intre timp in viata si literatura sa, si de un bonus cu exercitiile de imaginatie prilejuite de anchetele revistei Dilemateca. Marius Chivu deschide astfel o usa catre culisele lumii literare din Romania anilor 2000, cu trimiteri atit in trecut, cit si in viitor.

Ideea de a stringe interviurile, macar o parte din ele, intr-o carte e mai veche. Mi-am dat seama, pur si simplu, ca rezista dupa atita timp si ca nu merita lasate prin paginile revistelor – e mai usor sa cauti si sa citesti un interviu intr-o carte decit intr-o revista undeva la biblioteca. Precum critica literara, si interviurile sint un discurs asupra literaturii, sint texte insotitoare, la granita dintre memorii si eseu, astfel ca importanta lor e mai mare decit s-ar crede.

[...] Nu e nici o tehnica personala, e vorba de curiozitate, documentare, spontaneitate, improvizatie. In masura in care intilnesti personalitati diferite, oricum nici un interviu nu seamana cu altul. Cum am mai spus, orice dialog este, de fapt, un fel de confruntare intre cel care vrea sa afle cit mai multe si cel care nu e dispus sa spuna decit ce-l avantajeaza. Mie nu-mi place sa provoc, spre exemplu, mie imi place sa ispitesc si, daca pot, sa-l fac pe celalalt sa se gindeasca la lucruri la care nu s-a gindit, sa-l fac curios pe el insusi cu privire la ce ar putea spune. Incerc sa fac din interviu un dialog prietenesc. In fond, la final, amindoi vom fi la fel de cistigati din schimbul de intrebari-raspunsuri.