Viața lui Pi

Romanul lui Martel este mai putin o poveste de aventuri si mai mult una de spiritualitate. Particularitatea lui Pi este dragostea fata de Dumnezeu, in toate formele sale, astfel incit crede si in Allah, si in Isus, si in cele – traditional – 330 milioane de zeitati hinduse. Lupta lui se da atit pentru supravietuirea corporala, cit si – sau mai ales – pentru cea a mintii si a sufletului.

In fata religiei si a spiritualitatii, „irationalul” Pi mai trebuie sa lupte si cu un Enkidu metaphoric, cu forta bruta a naturii, cu bruta insasi, cu botul mirosind a singe si a carne proaspata, tigrul bengalez care ajunge, ca in povestea lui ghilgames, partenerul sau de calatorie.

O idee postmoderna ce leaga, precum un catalizator, toate „reactiile” alegorice ale romanului lui Martel: intre existenta si text, ultimul ramine mereu teritoriul benignitatii reconfortante.

Viata lui Pi a venit dintr-o calatorie in India, din nevoia de a cerceta anumite indoieli in legatura cu credinta, din nevoia de a gasi in mintea mea o poveste de spus. [...] Am vrut sa arat cum functioneaza literatura. Transforma pentru a scoate la iveala esentialul, esenta subiectiva a realitatii. Cit despre misiuni, literatura si arta in general, trebuie sa distreze si sa relaxeze intr-un mod inteligent. N-are nici un rost sa citesti o carte plictisitoare sau care nu iti spune nimic. O carte buna iti misca inima si iti stimuleaza mintea.

Cred ca animalele pot fi niste metafore minunat de puternice. Un animal poate fi ceea ce este, un tigru sau un cimpanzeu, dar si un simbol. E foarte util pentru un scriitor. Animalele au devenit favoritele scriitorilor de fictiune pentru adulti. Dintr-un motiv straniu, ne supuneam stereotipului conform caruia animalele apartin lumii copiilor. Nu pot sa inteleg de ce. Ce e copilaros la un tigru?

Volumul s-a bucurat de un succes rasunator si a fost rasplatit cu multe premii internationale, printre care si prestigiosul Man Booker Prize. In 2010, insusi presedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a trimis o scrisoare autorului, in care i-a multumit pentru carte, pe care o considera „o dovada eleganta a existentei lui Dumnezeu si a puterii povestilor”.

Asa cum admir, de peste douazeci de ani, automobilele si camioanele americanesti, am instinctul de a spune vezi, stiam eu, dupa aproape fiecare fraza din Viata lui Pi, mesterita ca un motor puternic, zumzaitor si totodata delicat (...) Chiar si ambitia caraghioasa a lui Yann Martel de a spune tot ce stie, ce a invatat (naratologie si enciclopedii zoologice si istoria naufragiilor) duce – in aceasta biodiversitate stilistica – la episoade de o intensitate aparte, scurte, percutante, imnice, sincretice. Admirabila-i, in definitiv, stiinta lui Yann Martel de a (men)tine viu, la locul lui, in gitlejul cititorului acel nod (sau ghem) de durere si furie, de tandrete si mintuire.

Episoade demne de ingeniozitatea lui Jules Verne [...] alterneaza cu lament-uri dickensiene; reflectiile religioase ale unui Dostoievski bengalez [...] intilnesc altoiul unui Konrad Lorenz de Pondicherry, expert in etologie, in interactiunea om-fiara, in gradini zoologice indiene.