Joseph Anton: Memorii

Joseph Anton este o autobiografie a autorului care sta de vreo doua decenii in exil, condamnat la moarte in 1989 de ayatolahul Khomeini pentru ceea ce scrisese in Versetele Satanice, o lucrare considerata a fi impotriva Islamului, Profetului si Coranului. S-a pus o recompensa pe capul lui Rushdie, iar scriitorul a trebuit sa dispara, schimbindu-si numele, mutindu-se dintr-o tara in alta, dar scriind, scriind in continuare si chiar tinind jurnale, cu gindul la acea zi cind isi va fi dator siesi sa puna toata aceasta experienta intr-o carte. (...) Ani mai tirziu isi aminteste de acea perioada intr-un volum de memorii scrise la persoana a treia (pentru ca persoana intii i se parea „prea narcisista”).

Marturia unui om haituit, confesiunea unui om cu o viata de familie destramata, traind incognito, sub protectia serviciilor speciale britanice sau americane, dar si a anonimatului. Tonul naratiunii este foarte anglo-saxon – un Kazantzakis ar fi injurat si blestemat la fiecare pas –, iar detaliile relatate sint uneori simpatice. Un roman nonfiction, avind ca erou principal un scriitor de prestigiu (…)

Exista si o parte amuzanta a acestor aventuri existentiale consumate departe de ochii lumii. Si de cei ai presei. Sigur ca viata lui Sir Salman Rushdie a fost mereu in pericol. Dar nu reiese de nicaieri ca viata lui ar fi fost de netrait. Povestile amoroase – sub protectia serviciilor secrete – sint de tot hazul. O carte simpatica, ce cucereste prin autenticitate si autoironie.

Cu putin timp inainte de aparitia in romaneste a memoriilor lui Rushdie, premiul pus pe capul romancierului a crescut cu o jumatate de milion de dolari, incit a ajuns de trei ori mai mare ca premiul Nobel. Ayatollah-ul Khomeini era pe moarte in 1989, cind a emis fatwa prin care musulmanii erau indemnati sa-l omoare pe autorul Versetelor satanice si pe toti cei care avusesera legatura cu publicarea cartii. Ayatollah-ul nu citise romanul, ca multi dintre cei care s-au repezit sa-l acuze pe Rushdie de blasfemie.

(...) Te fascineaza si cazul, si cauza lui Rushdie, si rezistenta lui impotriva zecilor de milioane de fanatici coalizati impotriva sa pentru o vina pe care de 23 de ani el o respinge ca neadevarata, sustinut de putini la inceput, apoi, treptat, de sute de milioane de oameni care s-au solidarizat cu Rushdie, in numele principiilor aparate de el.

Daca e s-o luam metodic (...) totul a inceput in copilarie, cind micul Salman deprinde o fascinatie pentru povesti, pentru marile basme ale Orientului pe care i le spune tatal sau, si care, chiar daca erau neadevarate, „il puteau face sa simta si sa cunoasca adevaruri pe care adevarul nu i le putea spune”. Tot atunci, Salman intelege ca povestile nu apartin nimanui in mod exclusiv, ca ele apartin tuturor si oricui, si oamenii au dreptul sa faca ce doresc cu ele, asa cum tatal sau, povestindu-i-le, adesea le transforma din mers, le imbogatea continutul sau le simplifica, le devia de la cursul lor „firesc”, ghidindu-le apoi spre alte deznodaminte, dar fara sa le umbreasca din frumusete, pentru ca, indiferent daca erau laice sau profane, luminoase sau intunecate, povestile ramineau intotdeauna fascinante. Altfel spus, nu sacralitatea lor il atrage pe micul Salman, ci farmecul lor intrinsec, forta lor narativa. Tot de la tatal sau, copilul Rushdie mosteneste caracterul sceptic, iconoclast, si de aici „independenta aproape completa fata de religie”. Nu indiferenta fata de ea (ca student la Cambridge, Rushdie va studia exhaustiv viata Profetului), ci independenta, dreptul de a spune „poate” sau „ma indoiesc” sau „nu se stie”, in timp ce Coranul si Biblia ii stau citite in poala.

Cartea lui Rushdie poate fi privita drept o victorie a libertatii de expresie asupra fundamentalismului religios, la fel cum poate fi citita si ca un thriller palpitant. Povestea baiatului indian care urmeaza liceul in Anglia, intr-o atmosfera ostila, pentru ca apoi sa devina absolvent de Cambridge si scriitor renumit este povestea unui spirit viu si nonconformist care alege sa isi apere principiile de viata cu orice pret.

O lectura incomoda, dar captivanta, unele dintre cele mai emotionante memorii literare.