Ospataria la regina Pedauque - Colectia Nobel, volumul 10

Descriere

Lectura Ospătăriei La regina Pédauque (astăzi numele trimite la un vaporaş de plăcere care traversează regiunea Burgundia pe ape curgătoare) vă va convinge repede. Avem de-a face cu o poveste pasionantă, construită cu ingrediente clasice: un învăţăcel (Jacobus Tournebroche), un profesor, Jérôme Coignard, un "filosof" ermetic, "iluminat" şi teosof, un capucin zăpăcit, o familie modestă de neguţători, câteva suave reprezentante ale sexului focos şi câteva personaje din înalta societate a Parisului de secol XVIII. De ce clasice? Pentru că Anatole France ţine la un soi de disciplină estetică impusă în special în secolul Luminilor, în Franţa, odată cu dezvoltarea fără precedent a romanului. Clasele sociale au, fiecare, un fel de logo al lor în literatură şi în celelalte arte. între ele, adică între tagma ospătarilor, de pildă, şi cea a clericilor, apar "scriitorii", un termen generic pentru cei care încercau să facă bani din scris şi care, treptat, se vor implica în viaţa politică: aşa ca Anatole France însuşi, desigur. Că abatele Coignard este cel mai credibil personaj al romanului, un filolog raţionalist, e doar o ipoteză. Cititorul e liber să "ţină" cu naratorul sau cu alte voci, care de care mai pitoreşti. Dar e limpede că Ospătăria este, ca roman al formării, un omagiu adus mai ales lui Voltaire, autor de "povestiri filosofice", unde se înfruntă mereu experienţa lipsită de educaţie şi educaţia lipsită de experienţă…
Antiromantic, Anatole France ţine – prin formaţia sa şcolară mai ales – la acea ars scribendi care se numeşte retorică şi pe care cititorul o va recunoaşte desigur prin claritate. Scriitura lui France e ca Sena: mată, curgătoare, iar de-o parte şi de alta se ridică doar monumente clasice. Cititorul nu se va pierde aici, ci îşi va regăsi plăcerea inocentă de a citi. Inocentă, spun, pentru că există şi una vinovată. Dar, nu, nu ezitaţi, aici chiar nu e cazul. Intraţi în port şi urcaţi pe puntea Reginei Pédauque, printre fraze frumos şlefuite şi crinoline pline de noroi, printre slove înghesuite şi bucăţi de friptură azvârlite în buzunar. Şi cu un fir de nostalgie ieşind din buzunarul de la piept.