Proorocii Ierusalimului (ediție de buzunar)

Scrisul insemna pentru mine, printre altele, si un procedeu de luare in posesie a minunatiilor lumii. (...) Lectura, implicit modul de percepere al unei arte scriitoricesti anume, este un act eminamente intim. Ca si scrisul, de altfel. Scrisul si mai cu seama scrisul romanului imbina mestesugul cu creativitatea, in timp ce lectura este calauzita de disponibilitatile interpretative, care, la rindul lor, presupun creativitate si rutina ivita din mestesug.

Radu Aldulescu isi pastreaza tonul sobru, pesimist și cu acest roman, mizind pe dualitatea dintre aparenta si esența, dintre concret si transcedental.

Romanul contine doua fire epice principale, care se destes in chiar debutul volumului si, asa cum le sta bine marilor povestiri ale umanitații, se tes la loc la final. Intre aceste doua panglici gemene, ca in interiorul unui martisor cu un fir insingerat si unul alb, sta miezul intelegerii unui univers aprig si sinistru, tragic si patetic, o lume reala in ciuda neverosimilului ei.

Lumea pe care o proiecteaza cu mult talent literar Radu Aldulescu este o lume fragila, a aparentelor si minciunilor in care totul se rastalmaceste si se intoarce pe dos. Este Romania libera, dar aflata in ruina, traversata de proteste, vorbarie, austeritate, dar si de milionari confectionati peste noapte, foarte departe de cotidianul sordid al supravietuitorilor marilor combinate. Este Occidentul visat si transformat in vis american care e traversat insa de abuzuri si coruptie, ca orice societate imperfecta. Este un roman in care dezbinarea sociala si dezastrul economic si ideologic, trauma unei intregi societati e oglindita perfect in destinele personajelor care traiesc un timp al prabusirilor fara sfirsit. Este un roman in care, asa cum sugereaza Mihai Zamfir, nefericirea devine o regula, nu un accident. Dincolo de curajul de a aborda zona marginala a societatii si de a o valorifica tematic literar (si clar este nevoie si de curaj din partea cititorilor pentru a parcurge acest roman extrem de dur) de departe coplesitoarea experienta pe care o ofera romanul lui Radu Aldulescu se leaga de felul in care autorul reuseste sa dea viata unui limbaj. Nu e vorba atit de vulgaritati sau trivialitati, ci de acea pasta lingvistica a periferiei (dialect de sat combinat cu vocabularul urban) putin vizibila in literatura si extrem de greu de reconstruit pentru un scriitor. Radu Aldulescu reuseste sa puna un reflector narativ pe un fenomen silentios, dar raspindit, pe o catastrofa nationala care s-a consumat intr-o intimitate periferica, extrem de dureroasa care a mutilat insa (si poate o mai face si astazi) generatii intregi.

Proorocii Ierusalimului, de Radu Aldulescu (îl văd ca pe-un Faulkner al nostru), un roman care se citește cel mai bine (îi apreciezi bogăția limbajului și subtilitățile) cînd îi acorzi atenție maximă. Dacă subiectul poate fi cam dramatic/deprimant pentru cei care au dezvoltat o sensibilitate aparte acum, din cauza izolării la domiciliu, propun o alternativă, de astă dată o lectură mai veche, dar de care îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere.