Porţile percepţiei. Raiul şi iadul (ediţie de buzunar)

„Majoritatea barbatilor si femeilor duc o viata atit de nefericita, in cel mai rau caz, si de monotona, saraca si limitata in cel mai bun caz, incit impulsul de a evada, indemnul de a se transcende pe sine, chiar si numai pentru citeva clipe, este si a fost dintotdeauna una dintre cele mai de seama dorinte ale sufletului.” Altfel spus, din cele mai vechi timpuri si pina azi, omul a dorit sa creeze si apoi sa deschida Porti in Zid (dupa formularea lui H.G. Wells), aici intrind deopotriva arta si religia, carnavalurile si saturnaliile, dansul si ascultarea oratorilor, la care se adauga toate sedativele, narcoticele, euforizantele si halucinogenele naturale posibile, plus, mai nou, cele obtinute in mod artificial.

„Mica experienta” cu mescalina povestita in Portile perceptiei (una dintre bibliile hippie in anii ’60) are exemplaritatea si curajul unui veritabil exercitiu spiritual. Si asta pentru ca, spre deosebire de romanele in care scriitorul trimite la o experienta, acum si aici, a totalitatii (Minunata lume noua, dar mai ales Insula, romanul sau publicat postum), in micul eseu despre binefacerile dereglarii chimice a simturilor, Huxley adopta un ton aproape stiintific, facind un adevarat elogiu al „bypassului transcendent”, o cale de ocolire abrupta a ignorantei. Noi (...), spune Huxley cu modestia celui intors dintr-o experienta liminala, sintem obligati sa ne deschidem cu orice pret, sa ne operam singuri „bypassul transcendent” de cite ori ne trezim coplesiti de ideea ca sintem doar corpuri izolate si minti rumegatoare.

Huxley descrie in Portile perceptiei toate amanuntele devenirii sale ca om afectat de un drog usor, dar care provoaca importante mutatii in plan mentalo-imaginativ. (...) Dar cel mai important i se pare autorului schimbarea perceptiei psihice, schimbarea constiintei decit formele in sine pe care le-a „vazut”: isi pune intrebari, rosteste adevaruri, incearca sa caute arta din jurul sau (deschizind la intimplare albume de arta sau o carte despre Botticelli) din mijlocul asa-numitei Realitati Absolute si considera ca lumea artei ar fi fost alta daca artistii ar fi creat sub zodia mescalinei.

In ansamblui ei, cartea a fost si ramine controversata, autorul fiind fie laudat pentru incursiunea in „arta de a vedea”, fie acuzat de iresponsabilitate sau chiar de amoralitate, demersul sau putind fi considerat o posibila incurajare a consumului de droguri. Personal, nu am simtit la lectura decit preocuparea pentru limitele psihicului uman, pentru posibilitatea de auto-transcedere. Suspectata de a promova o cale „ilegitima” de iluminare, un conflict intre stiinta si religie ori o falsa experienta mistica, cartea ramine totusi o propunere de redimensionare a imaginatiei, opusa structurilor simbolice reductive.

Portile perceptiei e o carte cult din multe puncte de vedere. Pe linga faptul ca Doors nu s-ar fi numit Doors daca Huxley n-ar fi scris The Doors of Perception care l-a impresionat, din motive lesne de inteles, pe Jim Morisson, cartea asta apare in orice discutie ceva mai intelectuala despre droguri fie doar cu titlul, fie, mai rar, si cu continutul. Huxley e un scriitor care vorbeste despre deschiderea mintii si iti deschide mintea. Poti fi sau nu de acord cu teoriile si cu metodele lui, dar oricum te face sa te intrebi pina unde merge de fapt perceptia ta, ce duci cu tine in subconstient si cum poti avea acces la straturile mai profunde si cum poti deveni mai constient.