Cartea definițiiilor

Ibn Sina (Avicenna), unul dintre filosofii fara de care Europa ar fi aratat altfel, a aparut in colectia „Biblioteca medievala”, coordonata de Alexander Baumgarten, a editurii Polirom, cu un volum trillingv: Cartea definitiilor, in araba, latina (traducere de Andreea Alpago in 1546) si romana (traducere de George Grigore – acelasi care a transpus in limba romana Coranul). Demersul, de mare seriozitate, beneficiaza de note si comentarii ample si de un util tabel cronologic si de o „harta a peregrinarilor” invatatului, iar cititorul isi poate forma (daca stie araba, greaca si latina) propria parere asupra modului in care Ibn Sina a „transferat anticii” in Europa meidevala.

Acum avem in limba romana cartea care, in opinia multora, detine cheia descifrarii gindirii / vocabularului lui Avicenna. Notele, comentariile, tabelul cronologic sint binevenite, cu atit mai mult cu cit sint alcatuite de cunoscatori ai limbilor / culturilor din care provin textele reproduse / comentate.

Conform teoriei lui Avicenna, metafizica nu-l poate avea drept subiect decit pe Dumnezeu, caci el nu este dat ca fiind presupus; totusi, el poate fi cercetat ca obiect. Cum este posibil? Pentru filosoful persan, distinctia intre materie si forma devine distinctia intre posibil si necesar. Materia reprezinta posibilitatea, iar forma necesitatea. De ce ni se pare importanta aceasta tema? Deoarece ni se pare indreptatita critica care i-a fost adusa: „derivarea tuturor existentelor din existenta necesara nu este o creatie intentionata, caci o intentie creatoare ar implica o multiplicitate in natura Unului, care este insa cu desavirsire simpla: divinitatea este cauza nu in virtutea vreunei intentii ci a propriei sale esente [...] astfel incit divinitatea si lumea sint coeterne”. Nimic nu se poate sustrage necesitatii absolute. Ginditorii crestini nu vor putea niciodata sa accepte acest determinism radical.

Ibn Sina incepe lucrarea printr-o strategie – obisnuita in acele timpuri – de evaziune auctoriala. Lucrarea ar fi rezultatul „rugamintilor” si indemnurilor prietenilor de a realiza definiitiile unor lucruri. Continua prin a arata cite dificultati ridica incercarea de a defini un cuvint si care sint greselile pe care le poate face cineva in operatiunea definirii. Ibn Sina subliniaza, in sfirsit, diferenta dintre definire si descriere. Pe parcursul lucrarii, autorul face trimiteri la „inteleptii” (se refera, fireste, la filosofii greci) care i-au inriurit modul de a gindi.

Filozoful Ibn Sina, cunoscut in Europa sub numele de Avicenna (latinizarea ebraicului Aven Sina) este una dintre personalitatile complexe care nu pot fi privite doar din unghi stiintific. Dincolo de operele medicale si de cele filozofice, prin care ii continua pe Aristotel si pe alti greci – in asemenea masura, incit unii comentatori contesta orice noutate in textul avicennian–, scrierile sale „initiatice” (al-hikma al-mašriqiyya, „intelepciunea orientala”), care, cum spune H. Corbin, „orienteaza” catre lumea ideilor, a inteligentei (ratiunii active, „faptuitoare”, al- ‘aql al-fa‘‘al ), vadesc si influenta gindirii persane (sfera mai degraba metafizica; in timp ce sfera lingvistica araba e logica, exacta).