Marea casa

"Vezi tu, noi cautam sabloane, doar pentru a descoperi cand ele se crapa. Si acolo, in acea fisura, ne inaltam corturile si asteptam." Despre Nicole Krauss am tot auzit vorbindu-se de bine, cuvintele de lauda fiind adresate, in special, romanului ei "Istoria iubirii", pe care, recunosc spasita, nu l-am citit (inca). Am citit, in schimb, Marea casa, un roman construit in jurul unei piese de mobilier: un birou masiv care ajunge sa influenteze destinele firave a patru personaje. Povestile acestora sunt prezentate succesiv si, desi initial par de sine statatoare, pe masura ce dai paginile descoperi ca sunt legate prin fire din ce in ce mai vizibile. O poveste nu incepe cand se termina cea de dinainte. Acestea se intrepatrund, se continua, se complica. Nu sunt chiar usor de urmarit, dar, odata ce te prinzi ce si cum, lectura curge lin. Nadia este o scriitoare introvertita, trecuta de prima tinerete, care primeste biroul de la Daniel Varsky, cu care simte o legatura (datorita gusturilor literare similare), desi s-au vazut o singura data, pentru a-l avea in grija cat timp face o excursie in Chile. Dar Varsky nu se mai intoarce, este capturat si apoi ucis de trupele lui Pinochet. Biroul ramane astfel in posesia Nadiei, care ajunge sa scrie cateva romane de succes, dar, in acelasi timp, isi vede casnicia ducandu-se de rapa. Rutina ii este insa data peste cap de un telefon de la Leah Weisz, cea care pretinde a fi fiica lui Daniel Varsky. Aceasta cere biroul, iar Nadia accepta in graba, desi cu inima indurerata. Povestea urmatoare este narata din perspectiva lui Aaron, un avocat israelian in varsta, care tocmai si-a pierdut nevasta, dar care este pe cale sa isi descopere fiul. Dov, mezinul familiei, a fost intotdeauna neinteles de tatal sau. Dupa ce renunta la visul de a deveni scriitor, fuge din Isreal si ajunge un judecator respectat in Anglia. Zbatandu-se intre manie si durere, Aaron incearca, pentru prima data, sa ii dea o sansa fiul risipitor. Izzy, o studenta americanca, ne prezinta povestea fratilor Weisz, Leah si Yoav, crescuti de un tata strict, expert in depistarea pieselor de mobilier confiscate de la evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Autoarea reuseste sa confere mobilei statutul de simbol al unei vieti fericite: recuperarea obiectelor care au facut parte dintr-un trecut fericit poate insemna o recuperare partiala a acelei fericiri. Cea de-a patra poveste ii apartine lui Arthur Bender, ramas vaduv de curand. Sotia sa, Lotte Berg, este cea care i-a dat biroul lui Varski si un mister greu de patruns pentru Arthur. Peste casnicia lor au planat tot timpul sumedenie de intrebari, dar iubirea tematoare a lui Arthur l-a impiedicat sa ceara raspunsuri. Titlul cartii este de inspiratie talmudica si face aluzie la templul din Ierusalim - "marea casa" distrusa de romani. Concluzia: o carte care isi dezvaluie secretele treptat si te cucereste asemenea. Ca si in cazul biroului de scris, ai nevoie de cheie ca sa poti deschide toate sertarele. Un mare plus pentru stilul in care este scrisa si pentru unele citate memorabile. De citit si recitit! "Da, credeam - si poate mai cred - ca scriitorul nu trebuie sa fie constrans de posibilele consecinte ale muncii lui. N-are nicio obligatie sa respecte realitatea sau sa fie corect. Nu e contabil. Nici nu i se pretinde sa fie atat de ridicol si de usor influentabil ca un barometru moral. In munca lui, scriitorul nu e supus nici unei reguli. Dar in propria-i viata, [...], nu e liber."