Băiuțeii (ediția a IV-a, de buzunar)

Decizind sa scrie despre felia lor comuna de copilarie de pe Strada Baiut din Drumul Taberei, cei doi au riscat, prin diferenta considerabila de virsta, sa o gaseasca de o transparenta sfarimicioasa; solutia gasita este un dialog intre capitolele consecutive, undeva la limita dintre ironie si tandrete. Nu stiu cit din roman este autobiografie si cit inventie, iar asta e un semn bun, mai ales in cazul unei carti in care miracolele se furiseaza pe ici, pe colo, ca si cind nimic nu ar fi de capul lor. Ceea ce stiu este ca de-acum inainte am sa ma feresc din nou de romanele la patru miini, de teama ca niciunul nu s-ar putea compara cu acesta, cu dialogul lui despre copilarie, prietenie, frati si cum se tine la ei in ciuda tuturor nervilor pe care ti-i provoaca, parinti si cum se iarta ei pentru una si alta, patrie si unde se ascunde ea, tristete si cum te poate cotropi ea inca de la gradinita, amintiri comune si cum se impaca discrepantele lor.

Graba mi se pare absurda si, dupa un timp, mereu vezi altfel. Ai nevoie de o pauza, tocmai ca sa poti privi textul cu ochi straini. La un moment dat, chiar il stii pe dinafara, esti capabil sa-l rescrii cu minim efort pina la virgula. Privesti textul de atitea ori, incit devine ca o incantatie, ori daca nu scapi de tonul asta, nu mai ai luciditate critica, n-ai ce sa corectezi fiindca iti suna atit de mecanic totul incit nici nu mai vezi unde sunt hibele. [Scrisul] ma face sa vad altfel multe lucruri, dar nu atit scrisul, cit singuratatea prelungita. Dependent de natura, sunt mai mereu plecat din orasul acesta aglomerat. Daca m-ai scos si m-ai dus intr-o padure, incepe singele sa-mi circule altfel, asa cum, daca stau aici mai mult de-o saptamina, parca incep sa tremur de enervare. Statul singur, fara sa vorbesti, lucru deloc usor – evident, pentru ca stai singur trei saptamini, din care iesi de vreo cinci ori ca sa-ti cumperi tigari si sa te plimbi un ceas –, aduce totul inauntrul tau.

Romanul are savoarea universala a amintirilor din copilarie. Și asta mai ales pentru ca, desi se petrece in Romania comunista, are prea putine de impartit cu regimul. Exista o vasta cultura alternativa care umple de culoare toate spatiile cenusii si care include: revistele Rahan si Pif, bomboanele cubaneze si inghetata Polar si pufarinele, discurile cu Neghinita si Harap Alb, teatrul radiofonic pentru copii, fotbalul, filmele de la Cinema Favorit, poezioare absurde, soldatei de plastic, Alba-ca-Zapada si Zboara cocorii, Joe Limonada si pasta de dinti Cristal, sumedenie de jocuri intre timp disparute... Asa e ca vi s-a facut putin dor?

7 motive pentru a citi Baiuetii? Te umple de energie. Te induiosaza. Iti amintesti de copilaria pe care ai avut-o sau ai fi putut s-o ai. Este scrisa sincer si adevarat. Te lasa cu drag si dor de a citi mai mult, cu curiozitate fata de cartierul din Drumul Taberei evocat de cei doi frati si de cum era cu adevarat sa traiesti in acei ani. Te face sa empatizezi, capitol cu capitol, cu cite unul din frati. Este un roman romanesc. Pur! [Recomandat] nostalgicilor.

Baiuteii, scris, la doua miini, de Filip si Matei Florian, nu e propriu-zis un roman, cum ni se promite pe pagina de garda; dar este o carte foarte in spiritul acestei generatii si al vremurilor nasoale traite de ea in deplina inocenta, la modul aproape feeric. Noutatea pe care o marcheaza, dincolo de accentul inevitabil personal al (relatarii) istorioarelor, este una stilistica. In timp ce majoritatea ego-prozatorilor din trend mizeaza pe limbajul brut si pe situatia „nuda” de viata, oferind decupaje ingrozitoare pentru cititorii mai pudibonzi, fratii Florian sint calofili. Textele altora par – si sint – descusute si rugoase; ale lor se prezinta indelung lucrate si vizibil rotunjite, intr-un fel de ceremonial rememorativ si confesiv cu demaraj greu. O carte, pina la urma, incintatoare, cu doi baiutei inventivi si rizatori traversind-o, la pas, pina in titlul ei.